Protosinghel Nicodim Mandita - Calea Sufletelor in vesnicie

VAMA a 4-a,

A LĂCOMIEI SAU ÎMBUIBĂRII PÎNTECULUI

Alergînd noi tot mai în sus, în înălţimile văzduhului, am ajuns la vama aceia ce se numeşte a lăcomiei sau îmbuibării pîntecelui, cu: beţiile, obiceiul de a mînca între mese şi în ascuns, uitarea rugăciunilor înainte şi după mese, nepaza posturilor, nesa-ţiul, desfătările... şi în fine, tot felul de gastrolatrie...

Ajungînd acolo, îndată au alergat asupra mea acele duhuri necurate şi mîrşave, graşi, soioşi şi foarte sălbatici, bucurîndu-se de sosirea mea la ei, ca de o dobîndă grasă. Chipurile acelor duhuri drăceşti erau foarte mîrşave, închipuind pe iubitorii de desfătări, pe nesăţioşi şi pe uricioşii beţivi. Unii dintre ei se arătau purtînd blide şi căldări cu mîncăruri gătite, alţii pahare, sticle, urcioare, damigene şi butoaie cu băuturi beţive, dar acele mîncăruri şi băuturi se arătau ca nişte gunoaie necurate. Alţii se arătau ca nişte îmbuibaţi'şi beţi, ca cei care joacă după  cimpoi,  fluier,  muzici,  lăutari;  alţii  se  arătau  după  asemănarea  cîrciumarilor,  benchetuitorilor  şi chefuitorilor, bătîndu-şi joc de Sufletele păcătoşilor aduse la vama lor.

Aceia împresurîndu-ne şi pe noi ca nişte cîini, ne-au oprit, şi îndată au adus înainte toate păcatele-mele, adică: de am mîncat vre-odată pe ascuns şi peste măsură, fără trebuinţă, sau dis-de-dimineaţă ca dobitoacele, sau de am mîncat fără rugăciune şi fără Semnul Sfintei Cruci. Apoi %mi puneau înainte de cîte ori am mîncat în Sfintele posturi, mai înainte de sâvîrşirea pravilei bisericeşti (Sfînta Slujbă prin Biserici), sau înainte de masă, sau după masă, şi cînd peste măsură m-am săturat. De asemenea şi beţiile toate mi le arătau rînd .pe rînd, punîndu-mi în faţă toate paharele băute cu care m-am îmbătat, şi numărul paharelor ce-am băut, probozindu-mă şi zicîndu-mi:

„Iată, atîtea pahare ai băut în cutare vreme, atîtea în cutare şi cu cutare bărbat şi femeie, atîtea în cutare loc, atîtea la cutare petrecere,

patron, praznic ori la pomană... în aceia şi cealaltă vreme atîtea pa-hare si sticle cu vin, cu băuturi beţive ai băut, încît, din cauza beţiei, atatea si atatea păcate ai făcut: ai benchetuit, ai jucat, chiuit şi cîntat cantece curveşti şi alte nelegiuri ai săvîrşit, uneori de alţii ai fost dusă acasa si alteori ai fost primejduită de moarte năpraznică din cauza betiilor ce ai făcut". Ei arătau şi acele pahare (cu rachiu, vin, etc.) pe care le  băusem în zilele de posturi, uneori chiar de dimineaţă ba s i p a n a l a îmbuibare, socotind eu că aceasta nu-i păcat, de care fapte nici nu m-am pocăit, ba mai trăgeam şi pe alţii în păcătosul meu obicei Ei mă acuzau că în zilele de sărbătoare şi Duminică, mai înainte de terminarea Sfintei Liturghii, am băut undeva vre-un pahar... Latrand şi urlînd asupra mea, îmi puneau înainte păcatele de tot felul   acesta, din copilărie pînă la moarte, de cîte ori mîncasem peste saturare şi peste rîndul meselor, apoi ocărîndu-mă, se repezeau să ma înghită, zicindu-mi: „Au n- ai făgăduit tu la Botez lui Dumnezeu c a   te lepezi de Satana şi de toate lucrurile, slujbele, îngerii, slugile, supunerea şi trufia lui, şi te împreuni cu Hristos. . .  ? Cum ai cutezat ca după aceste Dumnezeeşti făgăduinţe mîntuitoare de Suflet, să-ţi f a c i  pîntecele tău dumnezeu?" (Filip. 3 1 9 ; Rom. 16, 1 8 ; Tit. 1. 12).

Atunci îmi apăreau în minte mult grăitoarele cuvinte ale Dum-nezeescului Mîntuitor Iisus Hristos: „Să nu se îngreueze inimile voastre cu saţiul mîncării, cu beţia, cu grijile lumii, şi fără de veste s a  vină asupra voastră ziua aceia, căci ca o cursă va veni peste toţi c e i ce şed pe faţa a tot pămîntul. Privegheaţi, dar, în toată vremea, ruganndu-vă, ca să vă învredniciţi a scăpa de toate cele ce vor să fie si a sta înaintea Fiului Omului" (Lc. 21, 3 4 —

36). De asemenea şi sfaturile apostoleşti: „Ca ziua cu bun chip să umblăm, nu în ospeţe si in beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine, nu în pricire şi pismâ; c i   vă îmbrăcaţi în Domnul nostru Iisus Hristos, şi purtarea de grijă a trupului să n-o faceţi spre pofte. . . Bucatele pîntecelui şi pîntecele bucatelor; iar Dumnezeu şi pe acelea şi pe acela va strica. Trupul nu curviei, ci Domnului şi Domnul trupului. . . Nu vă amăgiţi.. . nici lacomii, nici beţivii. . . nu vor moştenii împărăţia lui Dumnezeu..." (Rom. 13, 1 3 — 1 4 ;  7  Cor. 6, 1 2 ,  1 8 ,  1 0 J .  „Midii umblă astfel... ca nişte

vrăşmaşi ai Crucii lui Hristos. Al căror dumnezeu le este pîntecele, al cărora sfîrşitul le este pierzarea, a căror slavă e în ruşinea lor, care cugetă numai cele pămînteşli" (Filip 3, 1 8 — 19).

Atunci îmi sunau în urechi şi prezicerile Proorocului ce strigă: „Vai de cei ce dis de dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce pînă seara tîrziu se înfierbântă cu vin. Ei nu iau seama la faptele Domnului şi nu văd lucrurile mîinilor Sale. .  . Pentru aceasta poporul Meu va fi dus în robie fără să bage de seamă. Mai marii săi vor fi doborîţi de foame ; iar gloata se va topi de sete. Iadul şi-a mărit îndoit lăcomia lui, căscatu-ş-a gura fără de măsură. Acolo se va pogorî mărirea şi bogăţiile Sionului cu gloatele sale, cu mulţi mea gălăgioasă, chiuitoare, chicotitoare şi veselă. Astfel, cei mici vot fi doborîţi, cei mari smeriţi şi privirie trufaşilor umilite. . ." (Is. 5, 11—14; 56, 9—12; 22, 13; 'comp. Mih. 3, 11; Iez. 34, 2—3)

Tate păcatele şi plăcerile acestea ale pîntecelui, pe care le făcusem, mi le puneau înainte vameşii aceia bucurîndu-se de mine ca şi cum aş fi fost trecută în stăpînirea lor în fundul iadului, unde voiau să mă arunce. Fiind mustrată pentru acele  păcate ale mele, tremuram de-frică, neavînd  ce răspunde împotriva lot, văzînd că au dreptate. Sfinţii îngeri scoţînd din darurile Cuviosului Vasile, m-au răscumpărat şi de la acea vamă. Diavolii văzînd răscumpărarea mea, s-au tulburatgroaznic şi strigau: „O, amar nouă! Ne-am pierdut toată osteneala noastră!". Acestea zicînd, aruncau în văzduh catastifele în care erau scrise păcatele mele. Eu văzînd aşa, m-am bucurat mult şi am plecat de acolo în sus fără primejdie.

Sfinţii îngeri mergînd, vorbeau între ei: „Cu adevărat, mare ajutor a cîştigat Sufletul acesta de la plăcutul lui Dumnezeu Vasile. Dacă nu l-ar fi ajutat el cu ostenelile şi rugăciunile lui, multe primejdii ar fi întîmpinat şi ar fi răbdat, trecînd prin aceste ispitiri, cercetări şi judecăţi ale văzduhului". Atunci eu luînd puţină îndrăzneală, am zis către dînşii: „Stăpînii mei, mi se pare mie că nimeni dintre cei care trăiesc pe pămînt nu ştiu ce se face aici şi ce aşteaptă pe Sufletul păcătos după ieşirea din trup". Sfinţii îngeri mi-au răspuns: „Oare nu mărturisesc pentru acestea Dumnezeieştile Scripturi, care se citesc totdeauna în Sfintele Biserici şi se propovăduiesc de sfinţiţii Slujitori ai lui Dumnezeu ? Dar cei ce s-au împătimit cu deşertăciunile pămînteşti nu bagă seamă de acestea. Ei socotesc  că  îmbuibarea  şi  beţia  din  toate  zilele  este  o  desfătare.  Şi  aşa,  mîncînd  întotdeauna  fără  saţiu  şi îmbuibîndu-se fără frică de Dumnezeu, avîndu-şi pîntecele în loc de Dumnezeu, nici nu se gîndesc la viaţa viitoare, ba nici nu-şi mai aduc aminte de Dumnezeieştile Scripturi, care zic: „Vai vouă celor ce sînteţi sătui acum, că veţi flămînzi. . . şi celor ce vă îmbătaţi acum, că veţi însetoşa". Ei socotesc basme învăţăturile Divine ale Sfintelor Scripturi (Lc. 6 , 2 5 ; 2 Tim. 4, 3—4; Ier. 6 10—17; 18, 18) şi petrec fără grijă — mai ales în praznice, Duminici şi sărbători — cu jocuri, benchetuieli, ospeţe idolatre cu chiuituri, cîntece curveşti, muzicanţi, lăutari, lux, mode şuchiate, schimonoseli, sluţiri ale feţelor şi ale portului creştinesc, baluri, serate şi felurite blestemăţii, ca şi bogatul nemilostiv din Sfînta Evanghelie, care zilnic se veselea luminat (Lc. 16 19 — 31) Numai bogaţii aceia (cu inima bună, asemenea lui Avraam) care sînt milostivi şi fac dreptate şi fapte bune, care miluiesc pe săraci şi scăpătaţi, care ajută pe cei ce sînt în nevoi şi în primejdii, aceia cîştigâ cu înlesnire de la Dumnezeu iertarea păca - telor si trec vamile văzduhului fără supărare, pentru milosteniile lor. asisdea si  săracii aceia cu Suflet răbdător în sărăcia şi în durerile lor asemenea  lui Iov, săracului Lazâr, ş.a., se învrednicesc a trece cu usurinta prin aceste vămi. Aceasta o adeveresc Dumnezeieştile Script u r i  z i c a n d :  „Milostenia izbăveşte din moarte şi curăţeşte — acopere — multime de păcate" (Mt. 5, 7, 44—48; Iac. 2, 13; 1 Petru â, 8 ; M t .  2 5 .  4 . , 10, 34-40; Dan. 4, 24; Iacob 5, 20; Tobit 12, 9). Ş i :

In răbdarea voastră vă veţi dobîndi Sufletele voastre... Cel ce va rabda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui, . . Răbdarea lui Iov aţi auzit s i  s f a r s i t u l Domnului aţi văzut. . ." (Lc. 21, 1 9 ; Mt. 10, 22; Iac. 5, 11)

Cei ce fac milostenie şi dreptate, se vor îndestula de viaţă; iar cei ce nu se sîrguiesc a-şi curaţi păcatele prin Spovedanie şi milostenie, acelora nu le e cu putinţă a scăpa de aceste întrebări, căci îi răpesc acei boieri ai vămilor, întunecaţi la chip, pe care i-ai văzut, şi muncindu-i cumplit, îi pogoară în subteranele iadului. Acolo îi ţin i n   legături pînă la înfricoşata Judecată a Domnului Hristos. Vezi ca nici ţie nu ţi-ar fi fost cu putinţă a trece aceste vămi, dacă nu ai fi cîştigat răscumpărarea prin darurile Cuviosului Vasile”.

Continuîndu-şi calea în sus spre cer, îngerii cu Sufletul sînt opriţi la vama a 4-a: a lăcomiei, plăcerii sau îmbuibării pîntecelui cu multe şi felurite mîncăruri şi băuturi. Aici se văd multime de draci vameşi, în frunte cu boierul lor drăcesc, cu corpuri mîrşave, grase, soioase; pîntecoase şi fioroase, alergînd în calea Sufletului spre a-1 opri şi trage jos în iad. Vameşii aceia apar înaintea Sufle-tului, ca într-un film cinematografic, cu căldări, cratiţe, oale, cas-troane şi farfurii încărcate cu felurite mîncăruri gătite, cu butoaie, damigene, felurite vase, sticle şi pahare pline cu băuturi beţivei care toate se prefăceau în nişte gunoaie scîrnave şi puturoase. Alţi draci ai vămii aceştia se arătau îmbuibaţi şi beţi, chiuind, lălăind, jucînd după lăutari care cîntau din vioară, tluier, flaut, muzici, etc, iar alţii clătinîndu-se ca nişte beţi trecuţi. Toţi dracii aceia împresoară pe Suflet, arătîndu-i, după catastifele lor şi prin felu- rite semne de îmbuibări şi beţii, vremea şi locul unde şi-a îmbuibat pîntecele şi s-a îmbătat, şi persoanele cu care a păcătuit, între-bîndu-1 cu de amănuntul de îeluritele păcate ale lăcomiei, d. ex. de:

27) M-am lăcomit (a) la: mîncare, băutură, avere, lux, deşertăciuni ?

a) Lăcomia  după mîncăruri  şi averi  e unul din cele  şapte păcate de moarte. Lăcomia după adunarea şi îngrămădirea  de averi,  e rădăcina  tuturor răutăţilor.  Cei ce s-au înglodat cu acest păcat, au rătăcit  din dreapta credmţă, agonisindu-şi  multe suferinţe  (1 Tim. 6 70). Ea se naşte  din: a) lăcomia pîntecului, b) .din lux, mode şuchiate, petreceri anticreştineşti, destrăbălări, c)  din orgoliul vieţii sociale, d) din nesaţiul  acaparărilor, care  a dus şi duc la necredinţa Iudei. Cei stăpîniţi de lăcomia după averi fi după îmbuibarea pîntecului, de nu se părăsesc şi nu  se  pocăiesc,  nu pot a se împărtăşi,  darurile  nu li  se  pot  primi de  Sfînta Biserică, şi nici  nu se pot îngropa în cimitir, fiind .socotiţi ca nişte idolatri, al căror Dumnezeu le-a fost pîntecele (Const. Apost. cart, V cap. 18, 19 T.L. o.c. Tom. III p. 395; M.P. o.c. cap. 9;

12; Filip. 3 19; 1 Tim. 6 10; Avacum 2 9).

Vindecarea de lăcomie se dobîndeşte prin luarea aminte de sine, privirea cu dezgust la deşertăciunile  lumeşti,  spulberarea grabnică a acelei  plăceri  păcătoşitoare.  . . prin  înfrînare sau cumpătare (Lc. 21 34-36; Efs. 5 18; Filip. 3 17-18; 1 Cor. 6 12; Prov. Sol. 21 17; 1 Cor. 6

10). „Păziţi-vă de lăcomie  — strigă  Mîntuitorul — că viaţa  cuiva nu stă  în mulţimea  avuţiei hu", care-i înăbuşe şi pierde roadă cea bună pe care trebuie s-o aducă (Lc. 12 15—21; 8 14;

18 24). „Nimic n-am adus cu noi  în lume  — strigă  Apostolul  — şi este  vădit  că nici  să luăm ceva nu vom putea.  Deci, avînd hrană şi îmbrăcăminte, să fim  îndestulaţi cu acestea. Cei ce

doresc să se îmbogăţească,  cad  în ispite  şi în curse  şi în pofte multe, vătămătoare  şi nesocotite, care cufundă pe oameni în necazuri  şi în pierzare; caci rădăcina tuturor relelelor este

iubirea de argint, pe c a r e  u n i i  p o f t i n d - o  S -au rătăcit — depărtat — de la dreapta cre-dinta si s-au  supus singuri la multe necazuri" (1 Tim. 6 9 — 10; I e . 1 6 1 4 - 1 5, 19-31; 12 15-21; 18 15-25).

A m nesocotit şi călcat Sfintele patru posturi, ajunurile, Miercu-r i l e ,  V inerile şi Lunile de peste an, mîncînd de frupt, sau peşte, u n t d e l e m n  vin, în zilele oprite? (b)

b ) POSTUL ŞI CANONISIRILE CELOR CE NL-L ŢIN. Postul este ofranda înfrînării, pentru că şi trupul se va învrednici deI         Mila lui Dumnezeu, căci el este instrumentul atît al faptelor b u n e  c a t  şi al păcatului. Pe unde intră păcatul, pe acolo trebuie să v i n a  s i  mîntuirea. Păcatul trupesc al lui Adam a trebuit să fie d i s t r u s p r i n Patimile trupeşti ale Mîntuitorului. Cine nu-şi supune trupul la înfrînare, după exemplul Mîntuitorului şi al Sfinţilor Săi, pe acela îl arată faptele că el nu voieşte să fie părtaş la viaţa tainică în Hristos; credinţa fără de fapte este moartă (Iac. 2 26).

1) „Dacă vreun Episcop, Presbiter, Diacon, Ipodiacon, citeţ s a u  cîntăreţ, nu posteşte Sfîntul şi Marele post al Paştilor, sau

Miercurea şi Vinerea, să se caterisească, fără 'numai dacă va fi fost împiedicat de vreo boală trupească; iar de va ii laic să se afuri-sească" (Apost. 69; Sin. VI ec. can. 89). Unii creştini, din evlavie postesc şi Lunile de peste an (Vezi Ceaslovul mare, ediţia Il-a, 1896, p. 706).

2)      „Dacă vreunul dintre cei ce se nevoiesc, din defăinarea  (rânduielilor  bisericeşti)  ar îndrăzni să dezlege  posturile  cele  predanisite  şi respectate  de  Biserică,  încrezîndu-se  în  justificările  cugetului  său,  să  fie anatema" (Gangra, 19; Laod. 52; Cart. 48; 56; VI ec. can. 89).

3)      Deoarece am aflat că cei din cetatea Romei postesc în Sîm-betele Sfîntului Post al Patruzecimei,

împotriva aşezămintelor bisericeşti, Sfîntul Sinod .hotărăşte ca şi în Biserica Romei trebuie să se păzească neschimbat canonul care zice: „Dacă vreun cleric s-ar afla postind (post negru) în ziua Duminicii sau a Sîmbetei, afară numai de una (Sîmbăta cea Mare a Patimilor), să se caterisească, iar de va fi laic să se afurisească" (Sin. VI ec. can. 55; Aj)ost. 64 (94).    .

Sfîntul Ignatie zice că: „Cei ce postesc Sîmbetele şi Domini-cile de peste an (afară de Sîmbăta Mare), sînt ucigaşi de Hristos" (P.B.G. p. 125).

4)        „De asemenea  am aliat  că şi în  ţara Armenilor  şi în  altelocuri,  unii mănîncă  ouă şi brînză  în Sîmbetele şi Duminicile Sfintei Patruzecimi. Deci, s-a hotărît şi aceasta, ca, Biserica lui Dumnezeu din toată lumea, urmînd aceiaşi rînduială, să ţină postul şi să se îndepărteze precum de tot felul de junghietură şi jertfe, tot aşa şi de ouă şi de brînză, care sînt rodul şi produsul acestora, de la care ne înfrînăm, iar de n-ar păzi aceasta, dacă sînt clerici să se caterisească, iar de vot fi laici să se afurisească" (Sin. VI ec. can. 56).

Cei care mănîncă de frupt în Postul Mare, cad sub afurisanie; de asemenes şi cei care mănîncă Miercurile şi

Vinerile de peste an (Apost. 69).

5)      „Cel ce va mînca carne, ouă sau brînză în Postul cel Mare, sau Miercurile şi Vinerile de peste an, doi ani să nu se împărtăşească" (Vezi Molitfelnic).

6)      „Cine moare de foame în Postul cel Mare (neavînd atceva)," să mănînce carne şi să aibă pocanie trei

ani şi metanii 150; iar de va gusta brînză sau ouă într-acel Post Mare, doi ani să aibă pocanie şi metanii 66" (P.B.G. p. 117 (138).

7) „Nu se cuvine ca monahii să facă servicii plugăreşti în Postul cel Mare, ca din cauza aceasta să dezlege la vin şi la untdelemn, pentru că acestea sînt fapte ale lăcomiei de pîntece" (Sf. Nichifor, 16; Laod. 50; Sin. VI ec. can.

89).

8)      Canonisiri uşoare: 1) Să postească alte zile de frupt în locul celor nerespectate, afară de Sîmbătă şi Duminică. 2) Să se înfrîneze de anumite mîncăruri în anumite zile. 3) Să facă rugăciuni şi metanii, citiri de cărţi Sfinte , ş.a.

9)      Postul- şi dezlegările excepţionale. Biserica nu este omorî-toare de oameni, ci, prin post ea voieşte să

omoare patimile şi să salveze sănătatea sufletească. Duhovnicul poate să dezlege în timpul postului numai celor slăbiţi, în anumite zile ale săptămînii,. de ex.: Marţi, Joi, Sîmbătă şi Duminică. Potrivit cu starea sănătăţii şi cu conştiinţa celui bolnav, se poate dezlega numai la anumite mîncăruri, d. ex.: untdelemn şi vin, lapte şi ouă; la carne, pentru un anumit timp.

10)      Celor cărora le este viaţa în primejdie, li se poate da dezlegare la toate, în orice zi a săptămînii, în orice post al anului, pînă ce se fac sănătoşi (Sf. Timotei, 8; 10).

CEI CE SPARG POSTUL DE MIERCURI SI VINERI, CAD ÎN AFURISANIE ŞI ANATEMĂ. Postul de Miercuri şi Vineri este hotărîre apostolică şi sinodală. „Dacă vreun Episcop, Presbiter, Diacon, Ipodiacon, citeţ sau cîntăreţ, nu posteşte Sfîntul Marele Post al Paştilor, sau Miercurile şi Vinerile, să se caterisească, fără numai de va fi

împiedicat de slăbiciunea trupească; iar de va fi laic, să se afurisească" (Apost. 69); iar Sinodul Gangra, pe cei ce dezleagă postul, îi anatematiseşte (Gangra, 19).

Biserica Creştină a rînduit în cursul anului patru posturi: 1) Postul Paştelui. 2) Postul Naşterii Domnului. 3) Postul  Adormirii  Maicii  Domnului.  4)  Postul  Sfinţilor  Apostoli  Petru  şi  Pavel,  pentru  sfinţirea  celor  patru anotimpuri ale anului, a celor patru elemente: pămîntul, aerul, apa şi focul, din care este creat corpul nostru omenesc de Dumnezeu, şi a celor patru humori: fiere neagră uscată, rece = corespunzătoare pămîntului; flegma rece-umedă

— apei; sîngele umed-cald = aerului; şi fierea galbenă-caldă-uscată = focului. Pe lîngă aceste patru posturi, sînt îînduite Miercurile, Vinerile şi ajunurile de peste an, cu înaltul scop de curăţire şi spiritualizare creştinească. Aşa au postit în anumite timpuri Sfinţii Apostoli (F. Ap. 13 2 — 3 ; 14 23) şi urmaşii lor creştinii apostolici şi patristici — clerul şi poporul dreptcredincios. Şi nu numai cei vîrstnici şi tineri, ci şi copiii. Aşa, ni se istoriseşte despre St. Ierarh Nicolae, marele făcător de minuni, că pe lîngă alte multe osteneli, luciări şi minuni ale sale, a avut şi o minunată postire chiar din pruncie. Cînd se apropia de pieptul mamei sale, spre deosebire de ceilalţi prunci, el se alăpta numai din ţîţa dreaptă a maicii sale. Apoi Miercurea şi Vinerea sugea numai odată în zi lapte din ţîţa mamei sale, însă numai seara, după ce apunea soarele (V. Sf. 6 Dec. o.c. pp. 308 -310; Cazania 6 Dec; P.B.G. o.c. pp. 124-

5).

„în fiecare Biserică — zice Sf. Vasile cel Mare — sînt îngeri care scriu pe cei care cu adevărat se pocăiesc şi postesc. Deci, fiecare să se socotească bine, ca nu cumva pentru puţma dulceaţă a bucatelor sau nesocot;rea postului, să se lipsească de a fi scris în cartea faptelor bune de Siinţii îngeri. Nesocotitorii sau călcătorii postului (patru posturi pe an, Miercurile şi Vinerile, şi ajunurile), vor fi scrişi în cartea faptelor rele ca nişte fugari, dezertori şi nepurtători de grijă de mîntuirea lor" (P.B.G. o.c. p. 125, col. I).

Miercurea şi Vinerea din fiecare săptămînă, le postim în amintirea Patimilor Domnului. Miercurea au făcut sfat cărturarii şi arhiereii Iudeilor să prindă pe Domnul Hristos; iar Vineri a fost chinuit şi răstignit pe Cruce. După Sfînta Tradiţie, tot în această zi a mîncat Adam din pomul oprit, pentru care faptă a fost izgonit din Rai (Can. 15 Sf. Petru al Alexandriei; S. Tes. răsp. la întrebarea 53).

Postul întărit de Sfintele Soboare, nu-i cu putinţă a-1 sparge fără de mare nevoie; că Miercurea Hristos a fost prins; iar Vinerea Se răstigni. Deci, cine va dezlega acestea, acela prinde pe Hristos şi-L răstigneşte. De va veni la voi vreun frate (creştin) şi-i va trebui repaus, fiind post, pune-i masă (bucate de post, deşi tu vei fi postind aspru, nemîncînd şi nebînd nimic), şi de nu va voi (a mînca), nu-1 sili, că toţi împreună avem aceiaşi rînduială.

„Cel ce nu posteşte Miercurile şi Vinerile — zice Sf. Atanasie cel Mare — răstigneşte pe Domnul împreună cu jidovii, pentru că Miercurea S-a vîndut şi Vinerea S-a răstignit. Aşadar, nimenea să nu îndrăznească a dezlega posturile nicidecum, ca să nu cadă sub afurisanie. Astfel, toţi cei sănătoşi cu trupul, să postească, însă bolnavii, pruncii, cei prea bătrîni, femeile cînd nasc şi alţii care au pricini binecuvîntate, sînt scutiţi de păcat (afurisanie) de voi mînca numai untdelemn şi vin, bolnavii şi peşte" (d. subîn-semnarea can. 69 Apost. ş.a.).

POSTURILE  DE  BUCATE  SI  DE  PĂCATE  SÎNT  ÎNGERII  CREŞTINULUI.  Înt  r-una  din  zile  Sf. Pahomie întîlneşte pe cale o mulţime de oameni ducînd la groapă un om. Printre mulţimea aceea, Sfîntul vede doi Îngeri care mergeau în urma patului cu trupul repauzatului. Nedumerindu-se de acea vedere minunată, Sfîntul i-a întrebat: „Cum, voi fiind îngeri luminaţi, mergeţi aşa pe urma unui mort?!!" Atunci îngerii i-au răspuns:'„Unul dîn noi este Miercurea, iar celălalt este Vinerea. Noi mergem pe urma lui, fiindcă aceste două zile în toată viaţa sa le-a petrecut în post, pînă la moarte. Drept aceea, noi îl lăudăm pe cel ce se osteneşte cu bună chibzuială, nevoindu-se în Dumnezeu" (P.B.G. o.c. p. 125).

Sf. Vasile cel Mare, vorbind despre adevăratul post, zice: „Postul este cel mai bun străjer al Sufletului, cel mai sigur tovarăş al corpului, arma vitejilor, întărirea atleţilor. El alungă spiritele rele, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrînarea, inspiră modestia, dă curaj în război contra feluritelor răutăţi şi primejduiri, învaţă a iubi pacea. . . Postul dă aripi rugăciunii pentru a se înălţa în sus şi a pătrunde pînă la ceruri. Postul este sprijinul caselor, părin tele sănătăţii, povăţuitorul tinerimii, podoaba bătrînilor, plăcutul tovarăş al călătorilor, prietenul sigur al soţilor".

Ucenicul apostolic Herma scrie despre post astfel: „în viaţa ta să nu faci rău, ci să serveşti Domnului Dumnezeului tău cu inimă curată. Dacă faci acestea, te supui unui post foarte plăcut Dumnezeului tău. în ziua în care posteşti, nu gusta nimic, decît pîine cu apă, în acelaşi timp calculează preţul mîncărilor care le-ai fi consumat, adună aceste preţuri, şi dăruieşte-le unei văduve sărace, unui orfan sau unui sărac. Un astfel de post e bun şi plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău" (O.M.P. 745v; 749).

POSTUL CA TIPIC ANUAL. Dacă pomenirea Sfinţilor, care s-au notat mai jos, cade Miercuri sau Vineri, în cîşlegi, se dezleagă la mîncare: vin, untdelemn, peşte.. . după  cum se arată în dreptul fiecăruia. La rachiu, alcool şi alte felurite băuturi spirtoase, nu dezleagă nici o carte bisericească. Astfel, în zilele neindicate, de ex.: 2, 3, 4. . . Septembrie, Miercuri şi Vineri nu se dezleagă nici la untdelemn, nici la vin, afară de cazul cînd ar fi hramul Bisericii, cînd se dezleagă şi la peşte.

SEPTEMBRIE

1. începutul Indictionului. Cuv. Simeon Stîlpnicul, dezlegare numai la vin şi untdelemn, dacă este Miercuri sau Vineri.

6. Sf. Arhanghel Mihail, la vin şi untdelemn.

8. Naşterea Sfintei Fecioare Măria, la peşte şi la vin.

23. Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul, vin şi untdelemn.

26. Mutarea Sf. Ioan Evanghelistul, vin şi untdelemn.

28. Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul, vin şi untdelemn.

OCTOMBRIE

6. Sf. Ap. Toma, vin şi untdelemn.

9.Sf. Ap. Iacob Alfeu, vin şi untdelemn.

26. Sf. Mucenic Dimitrie, dezlegare numai la. vin şi untdelemn (Vezi 14 Noiembrie b).

NOIEMBRIE

8.  Soborul  Sfinţilor  Arhangheli  Mihail  şi  Gavriil,  dezlegare  numai  la  vin  şi  untdelemn  (vezi  la  14

Noiembrie, b).

13. Sf. Ioan Gură de Aur, vin şi untdelemn.

14. Sf. Ap. Filip, dezlegare la peşte pentru lăsatul de carne şi începutul postului Naşterii Domnului.

a)      în postul Sfinţilor Apostoli şi în cel al Naşterii lui Hristos, Marţea şi Joia nu mîncăm peşte, ci numai untdelemn şi vin. Iar Luni, Miercuri şi Vineri, nu gustăm nici untdelemn nici vin; ci postim pînă la al nouălea ceas şi mîncăm în acele zile mîncare uscată. Iar în Sîmbete şi Duminici mîncăm peşte. Dacă s-ar întîmpla vreun Sfînt Marţi sau Joi, avînd slavoslovie, mîncăm peşte. De se va întîmpla Luni, asemenea. Iar dacă Miercuri şi Vineri, dezlegăm numai la vin şi la untdelemn, şi mîncăm odată în zi.

b)      Iar dacă s-ar întîmpla Miercuri sau Vineri vreun Sfînt avînd priveghere, dezlegăm la vin şi la

untdelemn şi la peşte. Şi dacă se va întîmpla pomenirea Sfîntului, al căruia este hramul Bisericii, Miercuri sau

Vineri, asemenea facem (Tipicul Mare, p. 44).

15.       Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv, vin şi untdelemn.

16.       Sf. Âp. Matei, dezlegare la vin şi untdelemn, Marţi şi Joi, Sîmbăta şi Duminică la peşte.

21. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, dezlegare la peşte.

25. Sf. Muceniţă Ecaterina, vin şi untdelemn.

30. Sf. Ap. Andrei, vin şi untdelemn.

DECEMBRIE

4.      Sf. Muceniţă Varvara, vin şi untdelemn.

5.      Sf. Sava cel Sfinţit, vin şi untdelemn.

6.  Sf.  Ierarh  Nicolae,  dezlegare  numai  la  vin  şi  untdelemn,  dacă  este  Miercuri  sau  Vineri  (vezi  14

.Noiembrie b).

9. Zămislirea Sfintei Ana, vin şi untdelemn.

12. Sf. Ierarh Spiridon făcătorul de minuni, vin şi untdelemn.

13. Sf. M. Evstratie, Axentie, Evghenie, Mardarie şi Orest, şi Sf. Muceniţă Lucia fecioara, vin şi untdelemn.

24.    Ajunul Naşterii Domnului .dezlegare la vin şi untdelemn.

25.    Naşterea Domnului, dezlegare la toate. Se cuvine a şti, că: de se va întîmpla praznicul Naşterii lui

Hristos şi al Dumneze- • ieştii Arătări Miercuri sau Vineri, dezlegăm la brînză şi la ouă, iar mirenii şi la carne.

în cele 12 zile după Naşterea lui Hristos şi în săptămîna dinaintea lăsatului de carne, şi în săptămîna cea luminată şi în săptămîna Penticostei, monahii dezleagă la brînză şi la ouă, iar mirenii şi la carne. în săptămîna brînzei şi monahii şi mirenii dezleagă la brînză şi la ouă; iar Miercurea şi Vinerea în al nouălea ceas — ora 3 p.m.

— dezlegăm odată în zi.

în toate Miercurile şi Vinerile Cincizecimii, dezlegăm: monahii la untdelemn şi vin, iar mirenii la peşte, afară de Miercurea înju-mătăţirii şi de Miercurea Odovaniei Paştelui, că în acele două zile dezlegăm la peşte şi la vin, iar alţii dezleagă şi în celelalte Miercuri şi Vineri ale Cincizecimii (Tipic Mare, pp. 43—44).

6.      Botezul Domnului, dezlegare la toate. .

IANUARIE

7.      Soborul Sf. Ioan Botezătorul, dezlegare la peşte.

11. Cuv. Teodosie începătorul de obşte, vin şi untdelemn.

16.    închinarea lanţului Sf. Ap. Petru, vin şi untdelemn.

17.    Cuv. Antonie cel Mare, vin şi untdelemn.

18.    Sf. Atanasie şi Chirii, vin şi untdelemn.

19.    20. Cuv. Eftimie cel Mare, vin şi untdelemn.

20.    25. Sf. Grigore Bogoslovul, vin şi untdelemn.

27. Aducerea Moaştelor Sf. Ioan Hrisostom, vin şi untdelemn.

30. Sfinţii trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan, vin şi untdelemn.

FEBRUARIE

2. întîmpinarea Domnului, dezlegare la peşte, dacă nu este în Postul cel Mare.

8. Sf. M. Teodor Stratilat şi Profetul Zaharia,  vin şi unt-lemn.

17. Sf. M. Teodor Tiron, vin şi untdelemn.

24. Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul, vin şi untdelemn, în timpul Postului Mare se poate boteza în orice vreme, se poate călugări şi hirotonisi. Hirotonia Diaconului se poate săvîrşi la Liturghia mai înainte sfinţită, iar hirotonia Preotului ia Liturghia cea desăvîrşită, căci Preotul este săvîrşitor, iar Diaconul slujitor. Nuntă nu trebuie a se face, iar logodnă numai în caz de mare nevoie, şi aceasta să se facă numai în ziua Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor (S. Tes. IX, 25).

9 .  Stinţii 40 de Mucenici, la  vin şi untdelemn:

MARTIE

25.       Buna Vestire a Maicii Domnului în oricare din zilele Sfîntului Post pînă la Duminica Stîlpărilor, de se va întîmpla, deslegăm la peşte şi la vin, şi mîncăm odată în zi, afară de Sîmbătă şi Duminica. Iar de se va întîmpla în săptămîna cea Mare pînă în Joia cea Mare, dezlegăm la vin şi la untdelemn; iar în Vinerea cea Mare numai la vin.

în Joia Canonului celui mare, dezlegăm la vin şi untdelemn, în Vinerea Acatistului, dezlegăm la vin şi untdelemn, în Sfînta şi Marea Joi dezlegare la vin şi untdelemn (Laod. 50-52).

Postiţi în zilele Săptămînii celei Mari (a Patimilor), gustînd numai pîine, sare, legume şi apă; iar de vin şi de carne să vă feriţi cu totul. în Vinerea şi Sîmbătă cea Mare, dacă sănătatea vă îngăduie, să nu gustaţi nimic, pînă la cîntatul cocoşului din noapte. .  .  în ziua Sîmbetei ţineţi post pînă la lumina zilei învierii Domnului. Dar din seara Sîmbetei şi pînă la lumina zilei învierii, staţi în Biserică priveghind, citind Legea, Profeţii şi Psalmii (Constituţiile Apostolice, .V, 18-19, citat după T. L.'Tom. III, o.c. p. 395)'.

26.       Soborul Sf. Arhanghel Gavriil, vin şi untdelemn. Pentru Cincizecime vezi tipicul la 25 Decembrie.

APRILIE

23.       Sf. M. M. Gheorghe, Miercurea şi Vinerea se dezleagă numai la vin şi Untdelemn, dacă nu este în

Postul Mare.

25. Sf. Ap. şi Ev. Maieu, vin şi untdelemn.

30. Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, vin şi untdelemn.

MAI

2. Sf. Atanasie cel Mare, vin şi untdelemn. 8. Sf. Ioan Evanghelistul, vin şi untdelemn. 15. Sf. Cuv. Pahomie, vin şi untdelemn.

21. Sf. împăraţi Constantin şi Elena, dezlegare numai a vin şi untdelemn.

24.Cuv. Simeon Stîlpnicul, vin şi untdelemn.

25.A treia aflare a Cinstitului Cap al St. Ioan Botezătorul, dezlegare la vin şi untdelemn. Pentru Postul Sfinţilor Apostoli, vezi la 15 Noiembrie.

IUNIE

8. Sf. Teodor Stratilat, vin şi untdelemn.

11. Sf. Ap. Vartolomeu şi Varnava, vin şi untdelemn.

19.Sf. Ap. Iuda, fratele Domnului, vin şi untdelemn.

24.Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, dezlegare la peşte.

29.    Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dezlegare la peşte.

30.    Soborul Sfinţilor Apostoli, dezlegare la peşte.

IULIE

1.Sfinţii doctori Cosma şi Damian, dezlegare la vin şi untdelemn.

2.Sf. Veşmmt al Maicii Domnului, vin şi untdelemn.

5. Cuv. Atanasie din Athon, vin şi untdelemn.

8.Sf. M. Procopie, vin şi untdelemn.

15. Sfinţii Mucenici Chirie şi Iulita, vin şi untdelemn.

20.Sf. Prooroc Ilie, vin şi untdelemn.

22. Sf. Măria Magdalena, vin şi untdelemn.

25.Adormirea Sfintei Ana, Maica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, vin şi untdelemn.

27. Sf. Mucenic Pantelimon, vin şi untdelemn.

AUGUST

în postul Adormirei Prea Sfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu, în 15 zile, afară de Schimbarea la Faţă a lui Hristos, postim pînă la al 9-lea ceas din zi, luni, miercuri şi vineri, mîncînd mîncare uscată, şi facem şi plecarea genunchilor pînă la împărtăşirea cu Sfintele Taine. Iar marţi şi joi, fiertură fără untdelemn. Iar sîmbăta şi duminică facem fiertură cu untdelemn şi bem vin. Peşte nu mîncăm pînă la Adormirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, fără numai la Schimbarea la Faţă a lui Hristos mîncăm peşte de două ori în zi (Tipicul Mare, pag. 44).

9.Sf. Ap. Matia, vin şi untdelemn.

15. Adormirea Maicii Domnului, dezeglare la toate, afară de Miercuri şi Vineri, cînd mîncăm numai peşte

31. Punerea cinstitului Brîu al Maicii Domnului, dezlegare la vin şi untdelemn . (Sistematizat întocmai după

Tipicul cel Mare pp. 724-7).

Miercurile şi Vinerile sînt absolut obligatorii a fi respectate cu post aspru, ajunare, ca şi Postul Mare. Aceasta după putere şi impunerea muncii. Cînd cineva lucrează uşor, posteşte mai aspru, iar cînd munceşte din greu, la pămînt, etc, posteşte cum poate! Nu ne va învinovăţi pe noi cineva pentru că ţinem Miercurea şi Vinerea, în care zile s-a poruncit după tradiţie ase ajuna, deoarece Miercurea se ţine pentru sfatul făcut de Iudei asupra vînzării Domnului, iar Vinerea pentru Patimile suferite de El pentru noi. Duminica o ţinem însă pentru învierea Domnului din morţi, ca zi de bucurie, în care nici genunchii nu se pleacă (P. B. Sache. o.c. pp. 254-262; 206).

POSTUL  ÎNSĂNĂTOŞEAZĂ  ŞI  LUNGEŞTE  VIAŢA.  Un  creştin  înstărit,  credincios  şi  păzitor  al posturilor de peste an, căzu greu bolnav la vârsta de 30 de ani. El nu se simţea mai bine nici cu mîncările cele mai bune pe care le poftea şi i se dădeau. Toţi credeau că nu va mai trăi mult. Cum suferea şi tot slăbea el aşa, îi veni un gînd: „Deoarece tot trebuie să mor — îşi zise el — şi fiindcă nici cele mai bune bucate nu-mi ajută nimic, voi încerca a mînca mai puţin. Poate că în felul acesta mă voi uşura!" Din clipa aceea el n-a mai mîncat decît 0,40 gr. pe zi.  După  cîteva  luni,  s-a simţit  mai  bine.  Doctorii  l-au  sfătuit  să  urmeze  şi mai departe  cu  astfel de  regim. Ascultîndu-i, cu toată buna voinţă, a făcut aşa vreme de 50 de ani, fără să se mai fi îmbolnăvit cîndva. La vîrsta de

90 de ani, la stăruinţa unui prieten al său, s-a hotă-rît să mănînce mai mult, dar simţindu-se mai rău, a revenit iarăşi l a obiceiul de mai înainte, şi astfel a ajuns la vîrsta de 104 ani. La vîrsta de 95 ani a scris o carte, în care recomandă felul acesta de trai cumpătat în mîncare. De altfel toţi doctorii spun, că cele mai multe boli provin din mîncare prea multă, pe cînd. postul şi ajunul prelungesc viaţa (D.C. 237 —8).

N-am postit în posturi, părtinindu-mi că sînt prea slab, bolnav, anemic. . .  scuzîndu-mă cu scumpetea, cu moda lumii civilizate, ş.a.? (c)

c) ADAM ŞI EVA CĂLCÎND PORUNCA POSTULUI, AU FOST IZGONIŢI DIN RAI. Protopărinţii întregului nostru neam omenesc de pretutindeni, din toate vremile şi din toate locurile, au fost izgoniţi din Raiul pămîntesc — din Eden sau Paradis — pentru neascultare, neînfrînare, adică pentru călcarea postului. Tot timpul cît au stat în ascultarea de Dumnezeu, au fost foarte fericiţi şi îndestulaţi de toate bunătăţile. îndată însă ce-au călcat porunca postului şi au mîncat din pomul oprit, au pierdut: nemurirea :u trupul, dragostea lui Dumnezeu, Raiul, toate bunătăţile paradisului toată fericirea vremelnică şi veşnică. .  . Acum trebuie a vedea şi a cunoaşte cît putem mai bine: Originea postului, trebuinţa şi foloasele postului.

Originea postului e tot atît de străveche ca şi omenirea de pe pămînt. Postul a fost dat oamenilor de Dumnezeu numai şi numai în folosul şi binele lor trupesc şi sufletesc, vremelnic şi veşnic. Prima poruncă Dumnezeiască, pe care a dat-o Dumnezeu primilor    oameni — protopărinţilor noştri Adam şi Eva — în Raiul

pămîntesc,  a  fost  „postul",  să  postească,  adică  să  nu  mănînce  din  pomul  oprit  Aceasta  ne-o  adevereşte Dumnezeiasca Scriptură, zicînd: „Domnul Dumnezeu a dat poruncă lui Adam şi i-a zis: „Din toţi pomii din Rai poţi să mănînci; însă din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri" (Fac. 2 16—17). Primul păcat al protopărinţilor noştri a fost tocmai călcarea acestei porunci Divine a postului.

„Femeia socotind că rodul pomului (oprit) este bun de mîncat şi plăcut ochilor la vedere a luat din roadele lui, a mîncat, şi apoi a dat şi bărbatului ei de a mîncat şi el" (Fac. 3 6, 1—6). După păcatul acesta au urmat altele, multe, multe, cufundînd tot mai mult mulţimea omenirii în iad.

Străvechimea postului dat de Dumnezeu primilor oameni în Rai o adeveresc şi posturile pe care le au aproape toate popoarele pămîntului. Aşa vedem postul sub numirea de „ţom" la Israeliti în Vechiul Testament (Eş.

34; Lev. 16 29—34 ; 23 27—32; 2 Imp. 1 12; 3 Imp. 19). Postul creat de talmudiştii Evrei, conform: (Ezdra 8 23; Neem. 1 4 ;  Dan. 9 3 ;  ludit 8 5—6; Ioil 1 14; 2 12; Is. 58 6 ;  Zah. 7 5 ;  Iona-3 5 ;  Estera 4 3 ;  Ps. 34 12-13). Aşijderea vedem postul ţinut şi de multe popoare păgîne, idolatre, întunecate şi sălbatice... aşa, preoţii, mari şi mici, Egipteni şi Brahmani, nu mîncau carne şi peşte. La Romanii idolatri ţineau posturile rîn-duite: Marele Pontifice, preoţii, vestalele, împăraţii, filosofii şi poporul. Turcii, între alte înfrînări, au marele lor post din luna Ramazan, în care, după credinţa lor greşită, s-a comunicat profetului lor Mahomed, Coranul. Dervişii (un fel de călugări mahomedani) trăiesc mai mult în post. Istoria ne adevereşte că episcopul şi preoţii străbunilor noştri, Dacii trăiau în singurătate prin munţi postind, hrănindu-se numai cu legume. 0 mare parte a Dacilor posteau şi ei mult; iar în dulce nu mîncau carne; ci numai lapte, brînză, unt, ouă, peşte. Ei erau mai mult vegetarieni, cum erau şi călugării noştri în secolele trecute, şi mai sînt şi în prezent prin unele locuri/ Mai tîrziu, la vreo 4000 de ani după călcarea poruncii postului în  Rai,  Dumnezeu  reînoieşte  porunca  despre  post,  poruncind  tuturor Israeliţilor  prin Moisi în  pustia Sinaiului: „în ziua zecea a lunii a şaptea, să postiţi şi să nu faceţi nimic, nici un fel de muncă, nici băştinaşul, nici veneticul care s-a aşezat între voi. Căci în ziua aceasta vi se face curăţire, ca să fiţi curaţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului, şi curăţiţi veţi fi..'. Să vă smeriţi Sufletele voastre prin post. Aceasta este pentru voi lege (pravilă) vecinică. De curăţit să vă curăţească Preotul, care este uns ca să preoţească în locul tatălui său... Tot Sufletul care nu va posti în ziua aceea, se va stîrpi din poporul său. . .  Să postiţi din seara zilei a noua pînă în seara zilei a zecea a lunii a şaptea ...'" (Lev., 16 29—32;23 26 —32). Israeliţii posteau şi atunci cînd ţara le era izbită de vreo mare primejdie. Posteau cînd veneau felurite calamităţi asupra ţării. Posteau pentru anumite păcate grele ale poporului întreg. Posteau spre a preîntîmpina pedepsele grele. Posteau cînd între-prindeau ceva. Posteau pentiu ca Dumnezeu (Iehova) să le vină în ajutor cu Harul Său (Jud. 20 26; 1 Imp. 7 6 ; 31 13; 2 Imp. 1 12; Is. 58 3, 5 ; Ier.

36 9 ; Baruh 1 5 ; Ioil 1 14; 2 12; 15; Estera 4 3 ; 9 31; Iudita 4 5; Ezdra 8 21, 23; Neem. 9 7; 2 Parai. 20 3 ;  1

Macab. 3 47 -48 ; 2 Macab. 13 11-12).

Privitor la anumite posturi ale Israeliţilor sau Iudeilor din cursul anului, Domnul Dumnezeu le grăieşte prin Proorocul Său, zicînd: „Aşa zice Domnul Savaot! Postul din luna patra, a cincea, a şaptea şi' a zecea, să fie pentru neamul lui Iuda zile de bucurie, de veselie şi sărbători luminate" (Zah. 8 19). Postul existent şi practicat în Biserica Vechiului Testament, este confirmat şi în scrierile Noului Testament (Lc. 18 12; F. Ap. 27 9).

Trebuinţa şi joloasele -postului. Postul a fost şi este socotit un mijloc bun pentru curăţirea de păcate şi un fel de armă împotriva ispitelor. în sensul acesta l-au practicat mulţi aleşi şi trimişi ai lui Dumnezeu:

Moisi a postit sus pe muntele Sinai, timp îndelungat de 40 de zile şi 40 de nopţi, în două rînduri, mai înainte de a i se da tablele legii (Eş. 24 18; 31 18; 34 28; 2 Lege 9 9-18; 10 1-4).

Poporul Israelit adunat în Miţpa, a postit, s-a căit de păcatele sale, s-a rugat şi a adus jertfe Domnului Dumnezeu, ca să-i scape de Filisteni şi de domnitorii lor, care năvăleau asupră-le. Domnul i-a ascultat, a tunat din cer cu mare vuiet asupra Filistenilor, pu-nîndu-i astfel pe fugă dinaintea lui Israil, care i-a urmărit şi bătut (1 Imp. 7

6-77).

Prin post şi rugăciune Ana cea stearpă dobîndeşte de la Dumnezeu copii, pe Sf. Prooroc Samuil şi alţi trei fii şi două fiice. „Domnul făcuse pe Ana stearpă. Penina, potrivnica ei care avea copii, o înţepa adeseori, ca s-o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse' stearpă. Astfel, în toţi anii, ori de cîte ori se suiau în Şilo la Casa Domnului, Penina înţepa pe Ana la fel. Atunci Ana îndurerată, plîngea, nu. mînca, postea şi se ruga Domnului... Domnul auzindu-i rugăciunea, i-a deslegat stărpiciunea, i-a dăruit pe Samuil şi alţi trei fii şi două fiice..." (1 Imp. 1; 2 1 —

21).

Prin post şi rugăciune, copilul Samuil slujind ziua şi noaptea în Templul Domnului, unde era Chivotul lui Dumnezeu, s-a învrednicit a vorbi cu Dumnezeu, şi a devenit Prooroc şi judecător, conducător al poporului Israelit (1 Imp. 3; 7 — 12).

împăratul Saul a hotărît oştilor sale post aspru cu jurămînt şi pedeapsă cu moartea, celor ce l-ar călca, în scopul de a dobîndi puteri de sus de la Dumnezeu, pentru a birui pe v r ă j m a ş i i sai ( 1   Imp. 14; 28 20-25).

Marele psalmist, Prooroc şi împărat David a practicat p o s t u l în viaţa sa, precum însuşi adevereşte, zicînd:

„Eu. dimpotrivă, cînd erau ei (asupritorii, clevetitorii) bolnavi pe patul de zăcere; mă îmbrăcam cu sac, şi smeream cu post Sufletul meu. . .  Am acoperit cu postul Sufletul meu. . . şi am pus îmbrăcămintea mea sac... Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu e istovit din lipsa untului de lemn" (Ps. 34 12-13; 68 12-14; 108 23).

Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul a postit adeseori şi s-a folosit pe sine şi pe popor. Prin puterea rugăciunii însoţită de post, a încuiat cerul şi n-a plouat pe pămînt trei ani şi şase luni, pentru idolatrizarea şi răutăţile poporului Israelit; a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Si donului care-1 gâzduise şi alimentase, a pogorît foc din cer şi a mistuit jertfele, încredinţînd pe Israeliţi că nu Baal; ci Dumnezeu este adevăratul Făcător şi purtător de grijă al cerului şi al pămîntului şi a tuturor creaturilor dintr-însele. Prin post şi rugăciune a deschis cerul, aducînd ploaie pe pămînt. Cu post îndelungat de 40 de zile şi 40 de nopţi, a mers cale lungă pînă la muntele Horiv, unde a vorbit cu Dumnezeu, a pogorît foc din cer şi a mistuit două căpetenii cu cîte 50 de oameni ai lor (102 oameni), care veniseră cu vrăjmăşie asupra lui; apoi s-a învrednicit a se sui cu trupul în căruţă cu cai de foc la ceruri (3 Imp. 17; 18; 19; 4 Imp. 21 ; 2).

Proorocul Iona, judecat de mulţi ca fugar, după postul de trei zile şi trei nopţi şi mărturisirea sa în pîntecele monstrului din apele mării, iată-1 Prooroc. Acolo în fugă a greşit ca om; aici în post s-a arătat Prooroc. Noianul apelor mării cu vînjoasele braţe ale valurilor puternice, l-au luat şi l-au închis în pîntecele monstrului ca într-o temniţă. El însă nu s-a nimicit nici de valurile înfricoşate ale mării, nici de monstrul mult mai înfricoşat, care 1-a înghiţit şi strîmtorat în pîntecele lui. Acolo, ca într-o biserică: a postit, s-a rugat, s-a mărturisit, a redevenit Prooroc, şi din porunca Domnului s-a aruncat de monstru din noianul apelor, teafăr, afară pe uscat, ca să-şi împlinească misiunea sa. întărit cu puteri de sus, Iona merge prin mijlocul marii cetăţi a Ninivei,, propovăduind cu glas mare :

„încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi distrusă" (Iona 3 4), pentru păcatele ei. Iată cum postul a transformat pe fugar în Prooroc!

Niniva, marea şi vestita cetate cu o sută douăzeci de mii de oameni, cufundîndu-se în grele păcate, e hotărîtă pierzării de însuşi Dumnezeu. Vestea aceasta, rostită cu putere de Proorocul Iona, s-a răspîndit repede în toată cetatea. Ninivitenii auzind aceasta, au crezut, n-au nesocotit cuvintele Proorocului; ci îndată s-au grăbit şi au alergat cu toţii la post. Bărbaţi şi femei, bătrîni şi copii, căpetenii şi supuşi, stăpîni şi slugi, bogaţi şi săraci, învăţaţi si simpli, au alergat la binefacerile postului. Au postit de bucate, d a r  s-au hotărît cu toţii a posti şi de păcate. Chiar şi animalele necu-v a n t a t o a r e , fără de minte, au fost supuse acestei datorii a postului, Pretutindenea în marea cetate, cale de trei zile, de la un capăt la altul, se vedeau haine de pocăinţă. Pretutindenea cenuşă. Pretu-tindenea plîngerea păcatelor, pretutindenea lacrimi, pretutindenea: p l îngeri, tînguiri, gemete, jale, oftări şi suspine. La auzirea acelei vestiri înfricoşate, însuşi împăratul s-a pogorît de pe tronul său, a depus coroana împărătească şi ş-a presărat cenuşă pe cap. A dezbrăcat preţiosul său veşmînt împărătesc şi s-a acoperit cu sacul pocăinţei, zicînd: „Poate Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi! Poate va ţine în loc mînia Lui ca să nu pierim!" Cu acest fel de post şi pocăinţă; Ninivitenii şi-au mîntuit marea cetate din pierzare. Aici s-a putut vedea ceva rar: porfira stînd îndărăt, în dosul sacului de pocăinţă. Ce n-a putut face porfira, adică preţioasele veşminte împărăteşti, a isprăvit sacul pocăinţei. Şi ce n-a putut face coroana împărătească, a făcut cenuşa!

Preotul Ezdra, întorcîndu-se din robia Babilonului în Ierusalim c u  vreo 1200 de bărbaţi, după ce a postit, a reuşit să depărteze femeile streine de la fiii lui Israil (Ezdra 10).

Neemia, paharnicul împăratului Artaxerxe, auzind de prăpădul, pustiirea, nefericirea şi ocara Ierusalimului, despre zidurile lui dărîmate şi porţile lui arse c u  foc, a plîns, a postit, s-a jelit şi s-a rugat Domnului. După aceea el a fost ales şi trimis anume în Ieru-salim, unde a reparat zidurile, a făcut porţile... şi le-a sfinţit (Neem, 1 ;  2; 3; 4.. .

11).

Israeliteanca Estera, auzind despre porunca împăratului Artaxerxe, pentru omorîrea tuturor Iudeilor, a postit trei zile şi trei nopţi dimpreună cu tot poporul ei îngrozit de moarte. Astfel, după acel post, Dumnezeu i-a salvat pe toţi credincioşii Iudei, slobozind piei-rea aceia asupra puternicului Aman, primul sfetnic al împăratului (Estera 4-7).

Daniil, dimpreună cu ceilalţi trei tineri, postind zece zile, s-au arătat feţele lor mai frumoase şi trupurile lor mai cu putere decît ale celor ce mîncau şi beau la masa împăratului (Dan. 1  1 1 — -16).   .

Cu post în sac şi în cenuşă se ruga Daniil în robie, pentru eliberarea şi refacerea poporului său (Dan. 9). Altă dată descoperin-du-i-se de sus nefericirea poporului Iudeu, a postit trei săptămîni, cu mare jale, după care a fost încurajat şi întărit de Domnul Dumnezeu prin îngerul Său (Dan. 10 1-3...).

Dumnezeu îndemna adeseori pe poporul Său prin trimişii Sai Prooroci, la: post, pocăinţă şi întărire contra ispitelor. Aşa zică El prin Proorocul Ioil, poporului Său ales: „Măcar acum pocăiţi-va din toată inima voastră, cu

posturi, cu plîns şi cu tînguire. Sme-riţi-vă! Sunaţi din trîmbiţă în Sion. Hotărîţi zile de post. Aduniti   obştea la templu, ca în zile mari" (Ioil 2 12 — 13; comp. Dan. I 11—12; 10 2—3, ş.a.). Astfel, Evreii mai aveau şi alte zile pe c i r e le posteau în jale îmbrăcaţi cu saci, presărîndu-şi cenuşă pe cap (Lev. 16 29 ; 23 37; Num. 29 7; Jud. 20 26; 1

Imp. 7 6; 31 13) 2 Imp. 1 12; Is. 58 3, 5 ; Ier. 36 9 ; Dan. 1 ;  Ioil 1  14; 2  12-16; Estera 4 3 ; 9 31; Iudita 4 8 ;

Ezdra 8 21-23; Neem. 9 1; 3 Imp. 21 12; 2 Parai. 20 3 ; 1 Macab. 3 47; 2 Macab. 13 11; Mt. 6 16-18).

Evreii — cum adevereşte şi fariseul din Sf. Evanghelie — posteau două zile în săptămînă (Lc. 18 72), Lunea şi Joia. Joi în amintirea suirei lui Moisi pe muntele Sinai; iar Luni în amintirea pogo-rîrii lui cu tablele legii de pe muntele Sinai. Creştinii se ostenesc a posti trei zile în săptămînă; Luni, Miercuri şi Vineri, ca să prisosească sau să întreacă postul acelora (Mt. 5 20).

POSTUL ESTE TOT ASA DE APRECIAT SI PRACTICAT ŞI ÎN BISERICA NOULUI'TESTAMENT. Astfel, după mărturiile Dumnezeştilor Scripturi, au postit, ca şi în Vechiul Testament:

a)      Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în pustie, timp îndelungat de 40 de zile şi 40 de nopţi, a postit post aspru, fără a mînca şi bea (Mt. 4 7-2; Lc. 4 2; comp. Eş. 34 28; 3 Imp. 19 8).

b)      A postit proorocită Ana în Templul din Ierusalim (Lc. 2 36 -37).

c)        Postea aspru Sf. Ioan Botezătorul, nemîncînd altceva, fără numai: lăcuste şi miere sălbatică (Mt. 3 1

—12; Mc. 1 1 — 6 ; Lc. 3 1-18).

d)      Au postit Sfinţii Apostoli cu urmaşii lor, şi mai ales Sf. Ap. Pa vel, care adevereşte şi despre sine: „în toate ne facem cunoscuţi ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în suferinţe, în nevoi,... în vegheri, în posturi..." (2 Cor. 6 4 — 5 ; 11 27).

e)      Au postit Proorocii şi învăţătorii apostolici din Biserica Antiohiei: Varnava, Simeon-Niger, Luchie

Cirineanul, Mana in, Saul, ş.a. (F.Ap. 13 1-3).

f)         Mîntuitorul Hristos Dumnezeu-Omul, a poruncit şi Apostolilor Săi să practice postul ca,un foarte bun mijloc de luptă împotriva diavolului, care nu poate fi biruit decît numai prin post şi rugăciune (Mt. 17 79-27; vezi şi Mt. 9 15; Mc. 9 29).

g)      Mîntuitorul ne-a învăţat şi pe noi toţi cu fapta şi cu cuvîntul, să postim, zicînd: „Cînd postiţi, nu .fiţi

ca făţarnicii: posomoriţi, că ei îşi sluţesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevăr zic voua ca isi iau plata lor. Tu însă cînd posteşti, unge capul tău

si fata ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti: ci Tatălui tau Care este în ascuns. Şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va r a s p l a t i  ţie la arătare' (Mt. 6 16-18). h) Mîntuitorul a poruncit urmaşilor Săi să postească, mai ales dupa ce Mirele — adică El — va fi luat de la dînşii (Mt. 9 15), în aducerea aminte de cele ce aveau să se întîmple şi pentru cîştigarea a j u t o r u l u i Dumnezeesc, în calea mîntuirei.

i )  Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi apostolici şi ceilalţi creştini a i  v r e m i l o r  apostolice, păzind porunca Mîntuitorului, au postit (F Ap. 13 2-3; 14 23; 1 Cor. 7 5; 2 Cor. 6 5 - 6 ; 11 27). Aşijderea A U   postit şi urmaşii lor, supunîndu-se poruncii Domnului, întocmind si legiuind anumitele posturi de peste an, pe care sîntem îndatoraţi a le ţine pentru binele şi folosul nostru sufletesc şi trupesc (Aşez. Apost. VIII, p. 87; Can. 69 Apost. cu tîlcul şi subînsemnarea lui, Pidalion, o.c. filele 70—72; 19 Gangra; 62 Laod.; 8; 10 Timotei. IN  56 Cart.; 29; 89 VI ec).

j) Şi Sfinţii Apostoli ne-au învăţat să postim. Despre această postire scrie Sf. Ap. Pavel, zicînd: „Să nu vă lipsiţi unul pe altul  (de îndatorirea.căsătorească), fără numai cu bună învoială pînă la o vreme, ca să vă îndeletnici cu postul şi cu rugăciunea, şi după a c e e a  iarăşi să vă împreunaţi, ca să nu vă ispitească pe voi Satana, pentru neînlrînarea voastră" (1 Cor. 7 5 ; comp. Eş. 19 75; 1 Imp. 21 4 - 5 ; Joii 2 75-76; Zah. 7 3).

După pilda Mîntuitorului, au postit cîte 40 de zile, Sfinţii: Meletie (V. Sf. 9 Febr. o.c. p. 298 ; 317), Anin, tot Postul Maie (V. Sf. 18 Martie, o.c. p. 658), Chira şi Marana în pustnicia lor de 42 de ani, gustau din 40 în 40 de zile în trei ani. Constantin Iudeul intr-o groapă, Elisabeta, Iacint, în temniţă (D.Ag. o.c. pp. 171: 191; 240; 350), Constantin - Ciril - (V.Sf. 2 Mai, o.c. p. 569), Alexandru (V. Sf. 13 Mai, o.c. p. 740), Visarion postea 40 de zile C U mîinile întinse în chipul Crucii (V.Sf. 6 Iunie, o.c. pp. 242—4), Olimpiada şi Epraxia posteau cîte 40, 45 de zile cu braţele întinse (V. Sf. 25 Iulie, o.c. pp. 1242; 1246; 1254), Dalmat (V.Sf. 3 Aug. o.c. p. 56), Sf. Simeon Stîlpnicul (V. Sf. 1 Sept. o.c. pp. 26—8), Mamant (V.Sf. 2 Sept. o.c. p. 76), Luca (V.Sf. 6 Nov, o.c p. 194, s.a.).

Postul nu este numai înlocuirea mîncărilor de dulce cu cele de post; ci lipsirea cu totul de mîncare şi băutură, pe timp mai lung sau mai scurt, pe cîte o zi întreagă, sau şi mai multe, cei ce pot ; ori mîncînd pîine şi bînd apă o dată în zi, după ceasul al treilea de după amiază. Prin astfel de post ne înfrînăm pornirile trupeşti şi ne facem mai hotărîţi în împlinirea îndatoririlor sufleteşti, ne îndepărtăm mai cu deadinsul de cele lumeşti, pentru a stărui mai uşor şi mai prelung în cele duhovniceşti.

Postul, pentru a fi bine primit înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fie însoţit de:

1)      Rugăciune: „Acest neam de demoni (păcate) nu ies fără numai prin post şi rugăciune" (Mt. 17 21;

Mc. 9 28—29).

2)      Mărturisirea păcatelor: „în ziua 24-a a lunii a VII-a, s-au adunat fiii lui Israil îmbrăcaţi în saci şi presăraţi cu cenuşă, pentru ţinerea postului. Cei ce erau din neamul lui Israil, s-au despărţit de toţi străinii şi au venit de şi-au mărturisit păcatele lor şi tără-delegile părinţilor lor. După ce au şezut jos, au citit în cartea legii Domnului Dumnezeului lor a patra parte din zi; iar în altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului Dumnezeului lor" (Neem. 9  1—3).

3)      Umilinţă însoţită de rugăciune şi mărturisire: „Eu Daniil, cugetînd la nefericirile venite peste ţaia şi

neamul meu, mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat la Domnul Dumnezeu, m-am mărturisit şi am zis: „O, Doamne, Dumnezeule Cel Mare şi minunat, Care păzeşti legămîntul şi mila celor ce Te iubesc pe Tine şi iau aminte la poruncile Tale! Păcătuit-am, fărădelege am făcut, ca şi cei nelegiuiţi ne-am purtat, răsculatu-ne-am şi ne-am depărtat de la poruncile şi de la orînduirile Tale. N-am ascultat de servii Tăi Prooroci, care ne-au grăit. în Numele Tău, către regii noştri, mai marii noştri, părinţilor noştri, şi către tot poporul cel din ţară! A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastră ruşinarea feţelor noastre, pentru că se arată astăzi oamenilor din Iuda şi locuitorilor din Ierusalim şi la tot Israilul, cei de aproape şi cei de departe în toate ţările în care Tu i-ai izgonit din pricina fărădelegilor ce le-au săvîrşit împotriva Ta. Doamne, Dumnezeule, a noastră este ruşinarea feţelor, a regilor noştri, a mai marilor noştri şi a părinţilor noştri, căci noi am păcătuit Ţie. A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea şi îndurarea. Răscula tu-ne-am împotriva Lui şi nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru: ca să umblăm în legea Lui, pe care ne-a dat-o nouă prin mîna servilor Săi (Preoţi) Profeţi. Tot Israilul a călcat legea Ta şi s-a depărtat ca să nu mai audă glasul Tău. Vărsatu-s-a peste noi blestemul şi jurămîntul scris în legea lui Moisi, slujitorul lui Dumnezeu, căci am păcătuit împotriva Ta. Şi a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grăit către noi şi către judecătorii noştri, care au cîrmuit peste noi, căci a voit ca să abată peste noi straşnic prăpăd, care nu s-a mai întîmplat niciodată sub cer asemenea celui din Ierusalim. Precum este scris în legea lui Moisi, toată această nefericire s-a năpustit asupra noastră, dar n-am îmbunat Faţa Domnului Dumnezeului n o s t r u    să ne întoarcem de la fărădelegile noastre şi să luăm aminte la adevărul Său. Gîndit-a îndelung Domnul asupra neferic i r i i  şi a abătut-o peste noi, căci drept este Domnul Dumnezeul nostru î n t oate faptele pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat d e g l a s u l L u i .

Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu Care ai scos pe poporul T a u  din pămîntul Egiptului cu mînă tare şi Te-ai făcut vestit pînă in ziua de astăzi, păcătuit-am, fărădelege am făcut. O, Doamne! Intoarcă-se după milostivirile Tale, toată mînia şi toată văpaia urgiei Tale de la cetatea Ierusalimului, de la muntele cel Sfînt al T a u Căci pentru păcatele noastre şi pentru fărădelegile părinţilor nostrii, Ierusalimul şi poporul tău au ajuns de ocară pentru toţi

vecinii  noştri.  Şi  acum,  ascultă  Dumnezeul  nostru  rugăciunea  s e r v u l u i  Tău  şi  ruga  lui  fierbinte,  şi luminează Faţa Ta spre Temp l u l T ău pustiit, pentru Numele Tău Doamne! Pleacă, Dumnezeul m e u , urechea Ta şi auzi, deschide ochii Tăi şi vezi pustiirea noastră s i c e tatea în care se cheamă Numele Tău. Căci nu pentru dreptăţile

noastre aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinţi,

c i  pentru milele Tale cele mari. O, Doamne, auzi! O, Doamne, iartă! O, Doamne, ia aminte şi nu fii tîrzielnic pentru Numele Tău, Dumn e z e u l meu; căci Numele Tău îl poartă cetatea şi poporul Tău!" (Dan. 9 1-19).

4) întristare: Aşa zice Domnul: „întoarceţi-vă grabnic la M i n e , cu toată inima voastră, cu post, cu plîngere şi bocet" (Ioil 2 12).

CEI CE NU POSTESC DE BUNĂ VOIE, VOR POSTI DE NEVOIE. Un negustor bogat merse într-un hotel într-o zi de Viner e a Mare şi ceru o friptură de carne de porc. Toţi cei de faţă s-au smintit de această cerinţă. După aceea negustorul zise: „Eu nu vreau să ştiu de nici o zi de post, căci doar nu sînt nebun...". Ca să evite sfada şi cearta, hotelierul îi dădu carne. După ce trecu abia un an, negustorul nesăţios ajunse într-o stare nefericită... I  s-a închis prăvălia... şi el deveni atît de sărac, încît trebui să ajuneze de silă mult mai mult decît porunceşte Biserica Creştină...

De aici se vede că oricine nu vrea să postească de bună voie şi cu vrednicie, va posti de silă, dar atunci nu va mai avea nici un folos pentru Sufletul său! (D.C. 237).

Am mîncat cărnuri, untură... în săptămîna brînzei (albă)? (a)

(a) „Oricine se va spurca în Lunea brînzei cu carne (spolo-canii); şi în Lunea dintîi (a Postului Mare) cu brînză, patru ani s ă se pocăiască şi metanii 300 (în fiecare zi să facă)" (P.B.G. p. 117 (138).

„Oricine se va spurca cu neştiinţă în Postul cel Mare, (să facă) pocanie un an, metanii 36 (în fiecare zi)" (P.B.G. p. 117 (138).

28)  Am  mîncat,  băut  şi  dormitat  în  Sf.  Biserică,  nesocotind  sfinţenia  Ei  prin  aceasta  şi  alte neorînduieli ? (b)

b) Iscusitul Apostol dojenea pe creştinii dm Corint pentru unele neorînduieli ce făceau în Bisericile lor, zicînd: „Au n-aveţi case în care să mîncaţi şi să beţi? Sau defăimaţi Biserica lui Dumnezeu? Eu nu vă laud pentru aceasta!" (1 Cor. 11 22). Aşa şi noi, Preoţii Bisericii, ne vedem siliţi a striga: „Purtătorilor de nume Sfînt al Domnului Hristos! Nu vă mai ajung: casele, ogrăzile, locurile voastre, tîrgurile, lumea largă. . .  pentru vorbării, rîs, schime, somn, mîncat (clefăit), băut, clevetiri şi alte neorînduieli? Aţi mai venit cu ele şi aici? Dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu? Noi nu vă lăudăm pentru aceasta! Acestea vă despoaie de Darul lui Dumnezeu şi vă cufundă în osîndă. Priviţi şi vedeţi cîtă întindere de pămînt, de la o Biserică la alta a lăsat Dumnezeu pentru feluritele trebuinţe omeneşti, şi cît de puţin spaţiu din loc în loc Ş'a lăsat pentru Sine, unde să ne întîlnim mai multişori cu El şi să scăpăm de primejdii şi pierzare! Aceste Locaşuri Sfinte, stinţite Lui, sînt adăposturi, locuri de scăpare, cetăţi de salvare, care trebuiesc respectate împreună cu rînduielile lor Sfinte, pentru a ne-folosi. Dacă în poporul Israelit, ba chiar şi la paginii idolatri: Greci, Romani, Germani, ş.a. erau anumite cetăţi de salvare a ucigaşilor fără voie, primejduiţi de moarte (Num. 35 9 —29 ; 2 Lege 19 2—10; Is. Navi 20), în care se respectau anumitele lor rînduieli; apoi cu mult mai mult trebuie a se respecta rînduielile Sfinte puse de Dumnezeu şi Sfinţii Lui în Sfintele Biserici, cu cît acestea sînt mai preţioase şi mai Sfinte decît acelea. Dreptul acela de scăpare sau „azil" de la cetăţile de scăpare ale Israeliţilor şi de la templele paginilor, a trecut în Bisericile Creştine, astfel, că dacă se refugia cineva în curtea Biserici sau la Sf. Jertfelnic-Altar, nu-1 mai putea scoate de acolo. Cei ce au călcat aceste drepturi, au căzut în groaznică pierzare (ca eunucul. Evtropie, primul ministru (376 —408 d. Hs.)) aşa şi cei ce calcă cu obrăznicie rînduielile Sfinte ale Sfintei Biserici, se primejduiesc vremelnic şi veşnic...

Acestea cunoscîndu-le, nimenea să nu mai cuteze a dispreţui Bisericile lui Dumnezeu cu: vorbăriile, rîsurile, neorînduielile, mîncat, băut... pentru care au destul loc în lumea largă, ca să nu cadă în mari urgii Divine, şi ca să nu audă: „Prietene, cum ai intrat aici neavînd haină de nuntă?" (Mt. 22 12—13). Creştine, cum ai intrat aici în Sf. Biserică dacă nu stai cuviincios şi cu evlavie la rugăciune şi la ascultarea Sfintelor Slujbe? Cei care mănîncă şi beau vin,  r a c h i u   .  .  .în Sf. Biserică, nescinstesc Casa lui Dumnezeu şi cad în grele pedepse vremelnice şi vecinice, de nu se vor îndrepta după Dreptarul Ortodoxiei şi de nu se vor pocăi!

Cel ce se impute în Sfînta Biserică, să dea la Sf. Altar un kilogram de tămîie (Pravila Bisericească).

29)    Am postit cu vrăjmăşie, pentru a se păgubi, doborî, îmbol-navi, primejdui şi omorî vrăjmaşii mei, sau aceia pe care îi vrăj-măşuiam?

30)    Am postit numai cu schimbarea bucatelor nu şi prin părăsirea feluritelor păcate? (c)

c) TREBUIE A POSTI DE BUCATE ŞI DE PĂCATE. Postul acesta este asemenea tiupului fără Suflet, focului  lipsit  de  căldură  şi  lumină,  dascălilor  vestiţi  fără  adevărata  învăţătură,  becurilor  fără  curent  electric, candelilor fără untdelemn, lămpilor fără gaz şi caselor fără gospodari în ele. . .

POSTUL CERE ÎNDREPTARE. Sf. Ioan Gură de Aur vorbind despre post (în Omilia IV la ep. 2 Corinteni), zice că pe mulţi i-a văzut postind foarte regulat şi purtînd haine aspre, dar încolo nimic nu făceau vrednic de pocăinţă. El voia să arate clar că postul în sine nu are şi nu poate deveni valabil fără de roadele vrednice de pocăinţă. Apoi aduce ca pildă pe Nineviteni, care şi-au impus lor un post aspru, cu bocete, cu calcare pe pămînt, dar în acelaşi timp şi-au impus şi schimbarea vieţii lor rele în o vieţuire mai demnă de cinstea omenească. Dumnezeu văzînd aceasta, a primit pocăinţa lor şi i-a mîntuit din pierzare (Vezi pe larg cartea lui Iona). Adică, Ninevitenii abţinîndu-se de a mai cădea în păcatele săvîr-şite, sufereau necazurile, şi-au înfrînat inimile ca şi David după căderea în păcat. în astfel de condiţii, postul are putere şi valoare.

ŞI URSUL POSTEŞTE. îndată ce se apropie iarna, se retrage în bîrlog, se pune pe labe, şi toată iarna nu mănîncă nimic. Dar cînd se trezeşte din somnul lui — din postul lui — e tot urs. . .   atacă şi sfîşie animalele mai departe.

ŞI ŞARPELE POSTEŞTE. Toată iarna doarme şi şarpele şi nu mănîncă nimic. Dar cînd se trezeşte din somnul lui—din postul lui — e tot şarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii, care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul se apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfîşie unii pe alţii şi fac iarăşi toate răutăţile. Ce folos aş avea că mă las pe timpul postului de băutură, de fumat, de sudalme şi de alte păcate şi răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi aceasta exact postul ursului şi postul şarpelui? Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi. . .  de duhul acestei lumi. . .  de orice fel de mîncare prin care se întăreşte „animalul", firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de mîntuire sufletească.

ŞI DRACII POSTESC. Avva Macarie trecea odată de la luncă la chilia sa, aducînd zmicele de finic. Atunci

1-a întîmpinat pe el diavolul în cale, şi vrînd a-1 lovi cu securea, n-a putut. Mîniindu-se asupră-i, i-a zis: „Multă silă şi necaz îmi faci tu Macarie, căci nu pot a mă răzbuna asupra ta. Iată, orice faci tu, şi eu fac. Tu posteşti, dar eu nicidecum nu mănînc. Tu priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care tu mă biruieşti". Avva Macarie i-a zis: „Care este aceia?" Diavolul i-a răspuns: „Smerenia ta, şi pentru aceasta nu pot asupra ta nimic" (P.o.c. p. 135 77).

Mulţi creştini în posturi beau rachiu de turbează, şi fumează, tămîind pe Satana, de le pute şi urma pe unde trec, şi înjură cele Sfinte ca nişte draci (2 Petru 2 72; Iuda 1 8; Ape. 13 5.-6). Acesta nu-i adevăratul post plăcut Domnului; ci un post păcătoşit, spurcat, o uriciune nesuferită înaintea lui Dumnezeu. La astfel de postitori, sau mai ales la aceia care acum nu mai postesc deloc, pentru, care lucru se afurisesc, se împlinesc cuvintele Domnului, Care zice prin Isaia Proorocul aşa: „Cel ce junghie un bou, ca şi cel ce omoară un om; cel ce jertfeşte o oaie, ca şi cel ce rupe gîtul unui cîine; cel ce aduce prinos, ca şi cum ar aduce sînge de porc; cel ce aduce jertfă de tămîie, ca şi cum se închină la idoli. Ei au osebit căile lor şi în uriciunile lor binevoieşte sufletul lor. Pentru aceasta şi Eu voi alege pentru ei soarta cea rea, şi cele ce-i înfricoşează le voi aduce peste ei. Căci am strigat şi nu Mi-au răspuns, am grăit şi nu M-au auzit, au făcut fărădelege înaintea ochilor Mei, şi ceia ce Eu nu binevoiesc în Mine, aceia au ales" (Is. 66

3 — 4 ; ,58).

De beţie fugi departe

Chiar prin val cătînd scăpare, în pahar te-neci adesea

Mai uşor decît în mare.

ADEVĂRATUL POST ESTE: TRUPESC ŞI SUFLETESC. Prin postul acesta se face înfrînarea poftelor trupeşti şi întării ea puterilor sufleteşti pentru lupta şi biruinţa asupra: patimilor trupului, lumii zăcîndă în cel rău şi asupra diavolului. „Acestea zice Domnul puterilor către poporul pămîntului şi către Preoţi: Cînd aţi postit... au pentru Mine aţi postit ? Au nu în folosul vostru aţi postit?" (Zah. 7 5 ; comp. Rom. 14 1—12; 1 Imp. 7 5—14; Is.-

58 3, 5 — 11). La acest post ne îndeamnă Mîntuitorul, zicînd:

„Luaţi aminte de sine-vă, ca să nu se îngreueze inimile voastre cu saţiul mîncării, cu beţia şi cu grijile lumii şi fără veste să vină asupra voastră ziua aceea. Căci ca o cursă va veni peste toţi cei ce şed pe faţa a tot pămîntul" (Lc. 21 34 —35).

POSTUL CU: OCHII, URECHILE, GURA, MÎINILE, PICIOARELE, FOLOSEŞTE FOARTE MULT. Altfel, postul de bucute îşi pierde toată valoarea lui. Sf. Ioan Gură de Aur, învă-ţîndu-ne despre aceasta, ne spune:

„Nu-i nici o vinovăţie să mă-nînci, Domnul să fie lăudat! Ceia ce strică însă este pofticiunea, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului pînă să plesnească. Tot aşa cu vinul. A-1 folosi cu măsură nu-i nici o greşala. Greşala e de a te deda beţiei şi de a lăsa slobodă necumpă-tarea să-ţi turbure folosinţa minţii. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mîncaţi, nimeni nu v-ar putea ţine de rău. Stăpînul nostru e blînd şi nu ne cere nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrînăm de la mîncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa numai pentru ca să stăm fără să mîncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale Sufletului, în toată vremea care ne stă la îndemînă. Postiţi? Afătaţi-mi-o prin fapte. Prin

care, ziceţi? Iată: de vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de nume bun nu-1 invidiaţi. Ţine ochii tăi în frîu, ca să nu arunce priviri poftitoare şi necurate. Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mîinile şi toate membrele trupului tău. Mîinile tale să postească, rămînînd curate de hrăpire şi lăcomie. Picioarele tale trebuie să postească, nemergînd la desfătările cele păcătoase (petreceri anticreştineşti cu muzicanţi, cîntece curveşti, jocuri,chiuituri,prăznuiri drăceşti, idolatrizări) (1 Cor. 10 7,

20—22; 1 Cor. 5 7). Ochii trebuie să postească neuitîndu-se cu poftă şi cu aprindere la frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce văd ei (Mt. 5 28). Dacă privirea este neiertată, păcătoasă, vatămă postul şi duce Sufletul în pierzare. Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mîncarea cea învoită, iar ochiului dimpotrivă a-i îngădui pri- virea cea păcătoasă. Tu te înfrînezi de la carne? Bine. Dar nu-ţi lăsa nici ochii a căuta la pofta cărnii. Asemenea şi urechile tale trebuie şă postească. Dar postul urechii stă în a nu asculta clevetirile şi vorbele cele rele asupra cuiva. Căci se zice în Sf. Scriptură: „Să nu asculţi vorbele deşarte" (clevetirea, ponegrirea aproapelui, n.n.) (Eş. 23 7). Gura  aşijderea  trebuie  să  postească,  înfrînîndu-se de  la  vorbele  cele  de  ruşine,  de  la  înjurături  sau sudalme, clevetiri. . . ;  căci ce ar folosi dacă noi nu mîncăm carnea dobitoacelor, dar ca nişte fiare sălbatice sfîşiem numele cel bun al fraţilor noştri? Clevetitorul în adevăr sfîşie şi mănîncă pe aproapele său. . . " (Om. 3 d. statui).

Nu auzim noi despre stăpînii care se piîng de slugile lor, zicînd: „E aşa de rău, că mi-a mîncat Sufletul!" Sau. de slugi, care nedreptăţite de stăpînii lor, zic: „Mi-a mîncat munca mea!" Sau de unii soţi care neînţelegîndu-se între dînşii, spun unii despre alţii: „Mi-a mîncat viaţa". Sau de cei ce-şi caută dreptatea şi n-o găsesc: „Mi-a mîncat dreptatea, cinstea, sau averea!" Ba da, auzim la fiecare pas. Iată, n-a mîncat carne, dar a mîncat munca, cinstea, dreptatea, Sufletul, viaţa omului. O, ce mare greşală şi răspundere! Cu neasemănat de mult mai mare decît dacă ar fi mîncat carne chiar în zilele oprite! Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrînarea limbii, lepădarea mîniei, depărtarea de pofte rele, de clevetire, de minciună şi de jurămîntul mincinos: lepădarea de acestea este postul cel adevărat şi bine primit! Să nu postim numai cu părăsirea mîncărilor, ci cu înstrăinare de toată patima cea pămîntească; ca robind trupul, care tirăneşte stă împotriva noastră, să ne facem vrednici împărtăşirei Mielului, Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a junghiat de bună voie pentru lume. Postind trupeşte, să postim şi duhovniceşte! Să deslăgăm toată legătura nedreptăţii, să rupem tocmelele cele silnice, tot înscrisul nedrept să-1 spargem... (Stihoavna de: Luni, Marţi, Miercuri).

POSTUL PĂSTREAZĂ SĂNĂTATEA ŞI PRELUNGEŞTE VIAŢA. La înfrînare, la post, trebuie a ne îndemna mai întîi de toate grija sănătăţii noastre.  înfrînarea este foarte folositoare sănătăţii omului. Acest lucru l-au cunoscut paginii din străvechime. Istoria lumii ne spune, că înţeleptul legiuitor Licurg deprinsese tineretul poporului spartan la o aspră înfrînare, şi crescu în acest chip un neam de oameni viguroşi, sănătoşi, cumpătaţi şi viteji. Despre renumitul medic grecesc Hipocrate ni se spune că a izbutit să-şi păstreze pînă în cele mai adinei bătrîneţi o sănătate deplină, vioiciune şi o culoare a feţii ca la un om tînăr. întrebîndu-1 prietenii, cum de a reuşit acest lucru — rar de tot — Hipocrate le-a răspuns: „Toată taina aceasta se explică prin faptul, că nu m-am săturat la nici o masă în acea măsură în care o fac ceilalţi oameni". Cu adevărat, înfrînarea şi postul prelungeşte viaţa şi-i ajută omului să-şi păstreze sănătatea şi vigoarea. Aceasta ne-o dovedeşte istoria vieţii pustnicilor creştini. Astfel, d.p.: citim despre Sf. Ilarion că el şi-a părăsit casa părintească ca băiat de 13 ani, palid la faţă şi slăbuţ, retrăgîndu-se în pustie, spre a petrece acolo ca pustnic în rugăciuni şi în post necontenit, şi a ajuns o vîrsta de 80 de ani. Sf. Macarie Egipteanul, care se hrănea numai cu plante, a repausat la 97 ani. Sf. Macarie Alexandreanul la 100 de ani. Celebrul Patriarh al Constantinopolului, Ioan Pustnicul, ajunse prin obişnuinţă îndelungată de a nu mînca decît seara, dar şi atunci foarte puţin. Părul şi barba i se subţiaseră din cauza lipsei de nutriment, iar corpul său era slab şi uscat. El nu a mîncat niciodată mîncări fierte, totuşi ajunse vîrsta de 90 de ani. Sf. Pavel Tibeul, care mînca numai pîine goală, a ajuns

113 ani; iar Sf. Antonie, care de asemenea mînca foarte slab, ajunse la 105 ani.

Postul păstrează sănătatea şi lungeşte viaţa celor ce postesc şi în vremile noastre. . .  Cei ce vizitează Sf. Munte Athos cu minu-natele-i mănăstiri, ne istorisesc că acolo se găsesc o mulţime de călugări, ajunşi la bătrîneţi atît de adinei, cum nu pot ajunge alţi muritori... Ei petrec în nişte peşteri dintr-un munte prăpăstios, care se înalţă lîngă mare. Din acele peşteri nu ies, deci nu au întîl-nire cu lumea. Hrana lor şi-o cîştigă prin aceea, că slobod din cînd în cînd un mic coşulet, legat de o funie, în jos, în spre luciul mării, unde pescarii miloşi le fac parte din sărăcia lor. Şi aceşti oameni trăiesc 80 şi 90 şi pînă la 100 de ani. Şi ştiinţa omenească ne învaţă, că înfrînarea este maica sănătăţii, iar îmbuibarea şi mai ales mîn-carea peste măsură de carne, este pricina multor boale. Se vede că din cauza aceasta s-au înfiinţat încă cu mult înainte de război în numeroase oraşe mari aşa numitele bucătării sau ospătarii vegetariene, adică bucătării în care nu se fierb der ît legume şi alte bucate uşoare, şi unde nu găseşti nici

carne, nici băuturi ameţitoare. Mulţi oameni care s-au deprins cu această mîncare, nu vor să ştie nici de carne, nici de alcool, şi se simt foarte bine... (P.T.V.S. o.c. pp. 45—6).

Din cele arătate reiese clar că postul este numai spre binele şi folosul Sufletului. Tot atît de evident este că şi pentru corpul nostru, fiindcă postul nu îngreuiază circulaţia sîngelui; asimilarea prin mistuire se face mult mai uşor şi mult mai complect, din care urmează o sănătate vioaie, cu temei şi prelungirea vieţii...

31) Am postit contra rînduielilor Bisericii lui Dumnezeu, aşa, cînd Sf. Biserică dezlega postul, eu posteam încă 13 zile, împotrivă; iar cînd Ea hotăra post fiilor şi fiicelor Ei, eu îndărătnicindu-mă împotriva rînduielilor şi hotărîrii Ei Sfinte, mîncăm de frupt înainte? (d).

d) în cursul vremilor au fost unii omeni groşi la minte şi întunecaţi la suflete, care s-au împotrivit şi astfel rînduielilor Bisericii, aşa cum au făcut şi mai fae şi azi unele persoane stiliste, camuflate prin Mănăstiri, Schituri şi prin parohii, de prin toate ramurile societăţii: Unele persoane profesează stilismul, precupeţind pe cei proşti, pentru cîştig urît; iar altele, din neascultare de Biserică, stau cu îndărătnicie împotriva adevărului învederat, nevrînd a ţine calendarul îndreptat cu echinocţiul la 21 Martie şi Septembrie, aşa cum l-au aflat şi aşezat Sfinţii Părinţi; ci la 8

Martie  şi  Septembrie,  aşa  cum  nu  era  în  vremea  Sf.  Sinod  din  Nicheia  (325  d.  Hs.).  Pentru  unii  ca  aceşti neascultători şi alţii ca ei, Mîntuitorul zice: „Cel ce nu ascultă de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş. . . " (Mt. 18 77). Asupra acestora şi a altor răzvrătiţi ca ei, vine blestemul apostolesc, zicînd: „Aceştia cîte hu ştiu hulesc, şi cîte după fire, ca nişte dobitoace necuvîntătoare ştiu, m acelea se strică. Vai lor! Că în calea lui Cain au umblat şi în înşelăciunea lui Vălaam prin mită s-au vărsat şi în împotrivirea în cuvinte a lui Core au pierit. Aceştia sînt între dragostele voastre ca nişte pietre de Mare acoperite de apă, împreună cu voi mîncînd, fără de frică pe sine păscîndu- se; nori fără de apă, ce se poartă de vînturi; copaci tomnatici neroditori, de două ori morţi şi dezrădăcinaţi; valuri sălbatice de Mare, spumegîndu-şi ruşinea lor; stele rătăcitoare, cărora negura întunericului în veac se păzeşte..." (Iuda 1 10—13; comp. 16 17-18; Mt. 7 15-20; Tit 3 10; 2 Cor. 11 1-15; Gal. -l 6-10).

Toţi aceia care postesc cînd Biserica dezleagă postul, şi mănîncă de frupt cînd Biserica rînduieşte post; toate dezlegările ce li se fac în Sf. Biserică, la citirea moliftelor, la Sf. Spovedanie, la Sf. Maslu, la prohodire, la panahizi, etc, se întorc asupră-le în legături nedezlegate (Ps. 108 6, 13; Gal. 1 6-9; 2 Ioan 1 10-11 ; 1 Ioan 2 18-19; Iuda 1 6 ; Ioan 8 44; 2 Petru 2 4-12; Ape. 21 8 ; 22 15).

32) Din necumpătare şi lăcamie mi-am stricat sănătatea, mi-am tîmpit mintea, risipit averea şi scurtat viaţa? (e).

e) Vindecare. „Luaţi seama de voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile voastre cu lăcomia mîncării şi a băuturii şi cu îngrijorările acestei vieţi, şi astfel fără de veste să vină peste voi ziua aceia..." (Lc. 21 34; Efs. 5 18; Filip. 3 18). „Toate lucm-rile îmi sînt îngăduite — strigă Apostolul — dar nu toate îmi sînt de folos... şi nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine. Mîncările sînt pentru pîntece şi pîntecele pentru mîncări, însă Dumnezeu va nimici şi pe acesta şi pe acelea" (1 Cor. 6, 12; Prov. Sol. 21; 16). Trebuie a ne înfrîna, a fi cumpătaţi în mîncări şi băuturi, spre a nu ne rupe firul vieţii mai înainte de vreme şi a cădea în păcatul sinuciderei. Lăcomia este un păcat de moarte, şi cine este stăpînit de ea şi nu se pocăieşte, nu poate li împărtăşit, şi nici darurile lui nu i se pot primi în Biserică; ba nici nu se îngroapă în cimitir (M.P. o.c. cap. 9). Clericul stăpînit de o astfel de patimă, nu poate sta înaintea Sfîntului Altar să slujească, pentru că: „Nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii. . .  nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (1 Cor. 6 10).

33)    Am vărsat din beţie după ce am luat Sf. Anaforă şi după împărtăşirea cu P.S. Trup şi Sînge al

Mîntuitorului nostru Iisus Hristos Dumnezeu-Omul?

34)    M-am dus la circiumă pierzîndu-mi acolo vremea în: vorbe putrede şi nebuneşti, măscăriciuni, cîntece curveşti, ospeţe, petreceri anticreştineşti, beţii şi alte blestemăţii, chiar şi în Duminici şi sărbători? M- am îmbătat bînd peste măsură? (f). Am fost necumpătat în cheltuieli pentru întreţinerea mea şi a familiei? Am mîncât peste măsură, la masă, înainte şi după prînz şi cină. . . şi pe ascuns? (g).

f) Beţia primejduieşte pe pătimaşi. Beţia îi îndobitoceşte pe bieţii oameni pătimaşi, şi pe mulţi îi pogoară cu zile în mormînt şi de acolo în iad, ca pe bogatul din Sf. Evanghelie, care-şi petrecea viaţa în lux şi în ospeţe cu mîncăiuri, băuturi, îmbuibări, cîntece curveşti, jocuri, etc. (Lc. 16 19—31). Beţivii adeseori îşi strică stomacul lor

pînă la vărsături, de pe urma cărora se aleg cu vătă-mături groaznice, care-i torturează toată viaţa. Sf. Biserică îi canoniseşte pe beţivi în dorinţa mîntuirei lor de această patimă şi de iadul vremelnic şi veşnic. . .

Să fim precauţi, măcar pe viitor, cei ce am scăpat teferi pînă acum.

„Să răscumpărăm vremea, că zilele sînt rele" (Efs. 5 16).

„Beţiva să nu se pricestuiască pînă nu se va lăsa (de beţie) să nu se mai îmbete. Omul mirean, de se va îmbăta şi de va borî (vărsa, voma), să se pocăiască 60 de zile, iar de va fi şi pricestuiat cu Sf. Precistanie, şi după aceia va borî, să nu se pricestuiască... peste Sfintele Posturi să se pocăiască; iar de va fi făcut aceasta (va fi vărsat de beţie) în acele Sfinte Posturi mari, el să nu se mai pricestuiască peste tot anul, pînă în 200 de zile, şi metanii 12 în zi" (P.B.G. p. 110 (88)).

g)        Prin  această  neorînduială,  creştinul  cade  în  păcatul  lăcomiei,  şi  se  canoniseşte  (Vezi  „Oglinda

Duhovnicească" pp. 962 —968, de autor).

35)    Cînd m-am îmbolnăvit nu mi-am căutat sănătatea aşa cum eram dator?

36)    Mi-am pierdut vremea în mîncăruri şi băuturi, ospeţe, jocuri, baluri, serate. . .  în felurite petreceri anticreştineşti şi prăz-nuiri satanicesti?

37)    Am răpştit contra mîncărurilor de post şi a Preoţilor care nu postesc? (h).

h)        Popii de ce nu postesc?! Mulţi purtători ai cinstitului nume creştinesc, care nu se împacă nici în ruptul capului cu postul, şi tot răpştesc contra bucatelor de post, ca Israilitenii cei poftitori de carne în pustiu, care n- aveau ochi să vadă „mana din cer", vrînd să-şi motiveze, ori mai bine zis să-şi camufleze „îndrăgirea ori îndrăcirea pîntecelui", cîrtesc, bodogănesc, ba strigă chiar şi în public: „Da popii de ce nu postesc? De ce mănîncă de frupt în posturi?" etc. etc. Şoapta asta satanică parcă o aud sunînd chiar şi pe la urechile celor mai buni fii şi fiice ai Sfintei Biserici, care postesc, zicîndu-le tainic: „Nici Preoţii nu mai postesc în aceste vremuri! Oare voi la ce să mai postiţi?"

Ce crezi tu creştme că ,cu astfel de cîrtiri sau prin ascultarea acelor şoapte satanice te vei putea îndrepta pe sineţi înaintea lui Dumnezeu ? .  Nu, nu. Cum nu s-au putut îndrepta Eva şi Adam după călcarea postului în Rai înaintea lui Dumnezeu, Adam aruneînd vina asupra Evei şi Eva asupra şarpelui (Fac. 3), tot aşa nici eu, nici tu creştine, nu ne vom putea îndrepta înaintea lui Dumnezeu cu astfel de scuze. Şarpele-Sa'tana, care te sileşte pe tine, ca şi pe Adam şi Eva în Rai, cu astfel de dezvinovăţiri şuchiate, mă îndreptăţeşte pe mine a pune degetul pe rană, chiar dacă rana asta ar fi pe trupul vreunui slujitor al Domnului. Dar şi aici vreau să te luminez şi să te limpezesc cît

voi putea mai bine, căci, cu răpştirile acestea nu numai că nu te vei îndrepta, dar vei aluneca şi în mai grea osîndă, căzînd şi în păcatul clevetirei, ponegrirei şi răutăţii, atrăgătoare mîniei lui Dumnezeu. Oricît te vei agăţa de cutare sau cutare păcat al Preotului tău slujitor, nu vei fi scutit de judecată şi pedeapsă pentru călcarea postului. Preotul va da seama înaintea lui Dumnezeu pentru păcatul lui, de hu se va îngriji; iar voi creştinilor de păcatele voastre. La Judecata particulară şi la cea generală, nu vă va întreba pe voi Dreptul Judecător: „De ce n-a postit Preotul cutare, ori de ce a făcut cutare şi cutare păcat"; ci ne va întreba pe fiecare în parte: „De ce ai călcat poruncile Mele? De ce ai făcut tu cutare şi cutare păcat?" Acestea ştiindu-le, să ne părăsim de orice clevetiri şi să ne ostenim a face tot binele şi fapta bună care ne stă în putinţă a o face.

Cînd tu creştine încerci a dezveli rana Preotului tău, şi mai ales cînd o şi mai trîmbiţezi înaintea altora, ca Ham slăbiciunea tatălui său Noe, eu văd că te încarci de păcate şi blestem groaznic ca şi acela. „Blestemat să fie Hanaan sămînţa lui Ham. . .  să fie rob fraţilor săi" (Fac. 9 21—27). Eu zăresc în fiinţa ta o bubă rea, un obicei satanic, o racilă păcătoasă, o boală veche care-ţi roade inima: patima clevetirei, care ţi-a otrăvit întreata fiinţă. Asta-i o groaznică boală molipsitoare, care alungă pacea şi armonia bunei învoiri dintre .oameni, aruneîndu-i în mari dezbinări, vrăjmăşii şi uriciuni pustietoare.

Eu te sfătuiesc aşa: Chiar de vor fi unii Preoţi care vor fi mîn-cînd de frupt în posturi: unii din pricini binecuvîntate, boale grele interne, hemoragii şi alte slăbiciuni care îi pironesc suferinţei a nu-şi putea împlini slujba Preoţiei; alţii poate fără motive binecuvîntate, totuşi, este bine a-i cruţa de ponegriri, ştiind că prin aceasta cruţăm Credinţa, Ortodoxia şi Sf. Biserică străbună. în cazul cel mai greu, cînd nu poţi birui firea veche, pe omul cel vechi din tine, mărgineşte-te a zice: „Ceia ce te învaţă Preotul după Dumnezeu, ascultă şi fă ca să te mîntuieşti; iar a-1 ponegri, publica în lume şi a-1 osîndi pentru vreun păcat al său, în care poate 1-a slobozit însuşi Dumnezeu pentru smerenia lui, păzeşte-te ca să nu te prăbuşeşti în grea osîndă" (Mt. 23 3).

Privind la fraţii Preoţi, care sînt cu lumina Dumnezeeştilor Scripturi şi Evanghelii sub ochii lor, parcă nu ne- ar veni a crede, ca tocmai ei să calce ceea ce predică în Sf. Biserică. Dar, chiar de ar fi unii Preoţi, care, afară de slăbiciunile lor trupeşti — că de, pe lîngă faptul că sînt Preoţi îmbrăcaţi cu puteri Dumnezeeşti de sus, totuşi, să nu uităm că sînt şi purtători de trup, cu felurite slăbiciuni şi suferinţe în ei, de care sînt datori a se îngriji — dar, de vor fi unii care se lasă stăpîniţi de patimi şi robiţi slăbiciunii trupeşti, nesocotind porunca lui Dumnezeu şi postul, noi să fim c ît se poate mai înţelepţi, şi să ne folosim de ei chiar şi aşa cum sînt.

Pe  fundul  apelor  mari  ale  mărilor  şi  oceanelor,  sînt  un  fel  de  peşti  uriaşi,  îmbrăcaţi  cu  nişte  plăci strălucitoare, care împrăştie aşa de multă şi puternică lumină în jurul lor, încît sînt supranumiţi: „Felinarele Oceanelor". Ori de cîte ori se întîmpla în nopţile întunecoase furtuni puternice pe valurile nesfîrşite ale oceanelor, aceşti peşti „felinare" sînt o mare îndemînare, folosire şi fericire a conducătorilor de vapoare. Ei se slujesc mult de lumina binefăcătoare a acestor peşti. Se spune că o groaznică nefericire loveşte pe peştii aceştia. Din cînd în cînd unii dintr-înşii orbesc. Şi aşa, ei duc o viaţă întreagă de lumină pentru, cei înţelepţi, care se folosesc de ea; iar pentru ei înşişi duc o viaţă chinuită de întuneric şi de bîj-bîială. Ei bine, gîndiţi-vă, oare ce s-ar întîmpla cu marinarii care cu încăpăţînare ar refuza a se folosi de lumina lor pentru orientare, pe simplul motiv că peştele „felinar" cela ori cela este orb? Oare n-ar fi ei vinovaţi de orice stricăciune, primejdie şi naufragiu înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor? Ba da.

Mulţi oameni din lumea asta au tot cercetat soarele şi au văzut uneori pete în soare, alteori am văzut cu toţii chiar şi eclipsă (întunecare) de soare. Ei bine, dacă din aceştia s-ar ridica cineva să spună că soarele nu mai este bun, pentru că s-au văzut pete în el, şi uneori a şi eclipsat, s-a întunecat. . . şi s-ar lepăda cu totul de binefacerile luminei şi căldurii soarelui, băgîndu-se în nişte pivniţe întunecoase şi locuind acolo în întuneric şi în umezeală, primej- duindu-şi viaţa, oare nu le-ar zice lumea că sînt nebuni? Şi dacă mor acolo cu zile, nu sînt ei nişte odioşi sinucigaşi ai trupului şi Sufletului lor, cauzîndu-şi îndoită moarte? Ba da. Tot astfel de nepricepuţi, nebuni şi sinucigaşi ai lor înşişi sînt toţi aceia care dacă au văzut în unii Preoţi unele păcate, la alţii altele, îi ponegresc, îi urăsc şi se leapădă cu totul de a se folosi de Darul Preoţiei lor, cu care i-a îmbrăcat însuşi Dumnezeu.

După cum marinarii înţelepţi se folosesc în nopţile întunecoase şi furtunoase de acei peşti, chiar şi fără vederi, şi precum luminătorii oamenilor şi învăţaţii astronomi, care mai mult decît noi au văzut mult mai bine, mai des şi mai clar petele din soare şi eclipsele solare totuşi, ei se folosesc mereu de lumina şi căldura soarelui; aşa şi toţi fiii şi fiicele Bisericii Creştine Ortodoxe, să se folosească mereu de Lumină de sus cu care sînt îmbrăcaţi Preoţii, chiar dacă unii din ei ar fi robiţi de vreo patimă sau slăbiciune. E lucru foarte înţelept ca creştinii să se călăuzească în viaţa lor după lumina cerească cu care Preotul este îmbrăcat, chiar de ar fi el şi păcătos, d.p.: ca Noe ce se îmbătase, ca David ce păcătuise, ca Petru ce se lepădase de Domnul întreit cu blestem şi jurămînt, ca Pa vel care mai înainte prigonise Biserica, etc. etc. Creştinii să nu uite că lumina cu care e îmbrăcat Preotul nu-i a lui proprie: ci

este a lui Dumnezeu, Care 1-a îmbrăcat cu Preoţia. Nimeni din fiii şi fiicele Ortodoxiei să nu caute a dezveli goliciunile fireşti ori şubrezeniile sufleteşti ale Preoţilor Bisericii, ale Părinţilor lor duhovniceşti, ca să nu-şi atragă asupră-şi blestem şi osîndă, asemenea uşuraticului Ham. Fiecare creştin sau creştină, mai bine este să lucreze înţelept asemenea lui Sim şi Iafet, care neasociindu-se la batjocoră cu fratele lor Ham, au acoperit cu haina goliciunea firească a tatălui lor Noe, şi aşa au moştenit binecuvîntarea.

Creştinilor şi creştinelor, fiţi buni următori înţelepţilor noştri străbuni şi străbune, care aveau în mare cinste pe Preoţii Sf. Biserici, cu toate că unii erau cuprinşi de felurite scăderi. Acoperiţi şi voi cu haina tăcerii şi ocrotirii, slăbiciunile unora din Preoţii slă-bănogiţi sufleteşte, şi vă folosiţi de lumina lor. Ascultaţi-i şi faceţi tot ceia ce vă învaţă ei după Dumnezeu, că aşa vă folosiţi şi vremelnic şi veşnic. Numai dacă s-ar întîmpla să vă înveţe careva ceva rău, abătător din calea vieţii, din drumul Ortodoxiei şi din vieţuirea curat creştinească (care să dea Dumnezeu să nu fie niciodată), apoi pe Preotul acela care ar da învăţături pri mej duitoare şi pierzătoare Sufletelor, să nu-1 asculte nimeni, chiar de ar avea şi viaţă curată părută de Sfînt, să nu-1 asculte nimeni, ca să nu se osîn-dească vremelnic şi veşnic. Dacă însă Preotul învaţă bine, fiind el chiar şi păcătos notoriu, să-1 ascultăm şi să ne folosim de lumina Dumnezeiască, care prin el lucrează la mîntuirea noastră (Vezi „Oglinda Duhovnicească", pp. 1176—1192, de autor).

Noi toţi fiii şi fiicele Sfintei Biserici, oricînd vom observa unele pete de păcate ale aproapelui nostru şi mai ales la Preoţi, să pironim privirile la porunca Mîntuitorului: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecăţi. Căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi, şi măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura vouă". De asemenea şi la sfatul apostolesc:

„Tu cine eşti care judeci pe sluga străină? Domnului său stă sau cade. Şi va sta că Dumnezeu este puternic a-1 pune pe dînsul să stea" (Mt. 7 1—5; Lc. 6 35—38; Rom. 14 4 ;   2 1-6).

38)    Am mîncat ceva spurcat: sînge de animale, păsări omorîte de uli, vulturi, vulpi, mortăciuni, sugrumat, pască jidovească?

39)    Am  mîncat  de  furat.  .  .  dreptul  altora:  poame,  păsări,  vite,  bucate?  (Vezi  „Oglinda

Duhovnicească", pp. 2973 - 3224, de autor).

Toate, toate i le arăta pe rînd aşa, cînd, cu cine şi cum le-a făcut: cum a mîncat dis-de dimineaţă, ori pe ascuns, ori peste măsură, fără rînduială, şi în posturi cînd a mîncat de frupt.. . Sufletul, dacă are sicriaşul cu fapte bune, îngerii i-au din acelea şi plătind, pleacă înainte tot mai sus, la ceruri.